Ministrul Tineretului și Sportului, Elisabeta Lipă, interzice intonarea imnului național înaintea disputării competițiilor interne. Astfel, ”Deșteaptă-te române!” nu se va mai auzi pe stadioane sau în sălile de sport decât dacă este vorba de competiții oficiale internaționale.

Într-o circulară transmisă pe data de 13 ianuarie 2016 tuturor federațiilor sportive naționale din România, fosta mare canotoare, actualmente ministru, face câteva referiri la obligativitatea intonării imnului național cu ocazia competițiilor internaționale oficiale în care România are reprezentanți, precum și asupra situațiilor în care se intonează imnul altor state, aceste aspecte fiind prevăzute într-o hotărâre de Guvern.

Anunțuri
Anunțuri

Ministrul își încheie circulara, avertizând că nerespectarea acestor prevederi constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 2.500 și 5.000 de lei.

Până aici nimic neobișnuit, doar că Elisabeta Lipă a făcut vineri unele precizări pe pagina sa de Facebook referitoare la această circulară, precizări care nu au făcut nimic altceva decât să inflameze spiritele românilor, destul de incinse după cele întâmplate la partida de #Baschet din 7 ianuarie dintre Sepsi Sf. Gheorghe și U Cluj. Concret, aceasta s-a adresat ”suporterilor care și-au manifestat nemulțumirea”, afirmând că în deschiderea competițiilor interne ”NU se intoneaza Imnul Național deoarece nu este permis de legislația în vigoare în România”. 

Postarea de pe pagina de socializare a stârnit vii polemici printre internauți care au făcut imediat legătura între cele întâmplate la Sfântu Gheorghe și atitudinea de acum a Elisabetei Lipă, interpretând atitudinea acesteia ca pe una de interzicere a intonării imnului înaintea competițiilor oficiale interne.

Anunțuri

Unii dintre cei care au comentat decizia ministrului, i-au atras, de asemenea, atenția acesteia asupra necunoașterii legii care NU interzice intonarea imnului național ci face recomandări asupra obligativității intonării acestuia în diferite situații.

Tot acest scandal a început în 5 ianuarie când, la Sfântu Gheorghe, echipa de baschet a Universității Cluj a fost huiduită și înjurată pe parcursul întregii partide după ce antrenorul Dragan Petricevic a luat decizia de a nu asculta imnul Tinutului Secuiesc trimițându-și elevele să-și continue încălzirea în timpul intonării acestuia. #Guvern #Minister