În viaţă importantă este perseverenţa şi ambiţia de a face ceva ori ieşit din comun ori benefic pentru societate, au spus-o mulţi gânditori, inclusiv contemporani. Pentru a reuşi, este nevoie şi de curaj.

Ambiţia tânărului târgoviştean este foarte mare. Informaţia a sosit azi-noapte cu titulatura rubricii "special" pe unul din cele mai citite site-uri sportive din România. Este vorba de sursa Gazeta Sporturilor.

Se numeşte Florin Moraru şi vrea să străbată 5 continente pe motocicletă împreună cu logodnica sa. Dacă incursiunea îi va reuşi, aceasta va fi unică în lume şi el ar putea intra de patru ori în Cartea Recordurilor.

Anunțuri
Anunțuri

El vrea să doboare următoarele recorduri, patru la număr: Steagurile cele mai multe arborate într-o călătorie realizată în jurul lumii, să fie românul care a văzut cele mai multe capitale, cea mai lungă distanță străbătută de un cuplu şi ultimul să aibă cea mai mare coloana oficială moto la plecarea într-o excursie, adică cel puţin 500 ca număr.

La începutul secolului trecut, un alt român a făcut înconjurul pământului în opinci parcurgând 100 000 kilometri. Este vorba de Dan Dumitru. Ei bine, Florin Moraru e decis să facă pe motocicletă măcar două treimi din ce a reuşit acum 100 de ani conaţionalul său. Cei de la gsp.ro (Gazeta Sporturilor), spun că târgovişteanul ar fi luat această decizie după ce au publicat un articol în urmă cu doi ani. Florin însă mărturiseşte că se uita împreună cu logodnica lui la un canal de televiziune preferat, anume Travel Channel.

Anunțuri

L-au văzut pe un motociclist prin Africa şi astfel a vrut logodnica să vadă pe viu şi continentul negru. I-a spus iubita lui că i-ar plăcea şi ei să meargă în Africa iar Florin i-a răspuns fără să mai stea pe gânduri: "Hai!".

Aşa au apărut intenţia şi mai apoi planurile de călătorie. Sportivul spune că trebuie să traverseze cinci continente şi să treacă prin nu mai puţin de 87 de ţări. Lungimea traseului va fi foarte mare: 90 000 kilometri. Toată această călătorie are o durată estimată de minim un an şi jumătate. Pare mult însă românul nu intenţionează să facă o cursă contracronometru ci să parcurgă o medie zilnică de 200 de kilometri.

"Scopul e să vorbim cu oamenii, să vedem cât mai multe. Fiind şi un patriot convins vreau să le vorbesc peste tot oamenilor despre ţara mea", mai spune Florin Moraru.

Diana, logodnica sa, îi este alături trup şi suflet şi îl va şi însoţi, bineînţeles, pe parcursul celor 550 de zile preconizate ca durată a acestui ocol fantastic.

Sursele nu precizează locul startului în această incursiune formidabilă dar logic ar fi ca acesta să fie dat chiar din vechea cetate valahă, adică Târgovişte. Dacă va reuşi, atunci ar putea fi "românul care chiar le-a făcut pe toate. Şi o completare: Pe lângă sporturile mai sus enumerate pe care le-a practicat, românul a fost şi parapantist. #Romanii au talent #Diaspora #Romani de pretutindeni