Gest șocant în prima săptămână a noului an. O asistentă din Petroșani, în vârstă de 30 de ani, a adus pe lume un copil. La câteva ore de la naștere femeia l-a aruncat în tomberon, fără să țină cont de gerul de afară. Potrivit observator.ro, tragedia a avut loc chiar în noaptea de Revelion.

Conform sursei, fetița era perfect sănătoasă, cântărea trei kilograme și 30 de grame. Copilul a fost găsit pe un tomberon, într-o pungă de plastic. Copilul a fost găsit de către o persoană care a anunțat poliția apelând la 112. Ajunși la fața locului, medicii legiști nu au putut să facă nimic pentru fetiță, decât să constate decesul. Cadrele medicale care s-au ocupat de trupul neînsuflețit al bebelușului susțin că nou-născutul a murit prin asfixiere și hipotermie.

Anunțuri
Anunțuri

Cadavrul nou-născutului a fost dus la morga Spitalului de Urgență din Petroșani în vederea efectuării necropsiei. Arabela și-a petrecut ultimii ani 10 ani printre bolnavi. De profesie asistentă, femeia a știut cum să nască singură și mai ales să ascundă sarcina. După naștere, femeia a continuat să meargă la locul de muncă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Autoritățile locale au arestat-o pe femeie chiar în timpul orelor de muncă.

Colegele femeii sunt șocate atât de gestul pe care l-a făcut și se întreabă cum de a reușit Arabela să-și ascundă sarcina atât de bine încât nimeni nu a bănuit nimic. 

Mama criminală a fost dusă în cătușe în fața judecătorilor. Arabela este în arest preventiv pentru 30 de zile, urmând să fie trimisă în judecată. Potrivit voceatransilvaniei.ro, în urma probelor adunate, procurorul de caz a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în omor calificat. Conform sursei hunedoara.adevărul.ro femeia se numește Arabela Saran. 

Din nefericire, acesta nu este primul caz de asemenea atrocitate.

Anunțuri

Anul trecut, o sătmăreancă a născut două gemene pe care le-a înjunghiat fără milă în abdomen, apoi le-a aruncat la tomberon. Trupurile celor două fetițe au fost găsite de un om al străzii care își căuta de mâncare prin tomberoane. Speriat de descoperirea făcută, bărbatul a anunțat autoritățile. #Crima #Spital