Informațiile au venit din școli din patru județe, acolo unde zeci de ONG-uri s-au sesizat și au anunțat Ministerul Educației, aducând acuze de nerespectarea Legii Educației. Elevi și profesori din mai multe școli din cele patru județe au povestit, sub protecția anonimatului, că s-au făcut presiuni, uneori chiar și de la nivel de conducere de unitate școlară, pentru a susține modificarea legii supreme la capitolul care reglementează căsătoria dintre un bărbat și o femeie.

Organizațiile respective atrag atenția că inițiativa are scopuri politice deoarece își propune mobilizarea populației în vederea schimbării Constituției.

Anunțuri
Anunțuri

În plus, ONG-urile vorbesc chiar despre o îndoctrinare religioasă și o impunere cu forța în școli a dogmelor BOR. Aceasta din urmă a declarat pentru România Liberă, prin vocea purtătorului ei de cuvânt Vasile Bănescu, că nu cunoaște să existe astfel de cazuri. „Chiar și în cazul în care aceste petiții ar circula prin școli, nu se poate vorbi despre presiuni”, a mai spus Bănescu.

Nici Ministerul Educației nu cunoștea foarte bine situația, motiv pentru care a dispus anchete în școli#Scoala #Educatie #Religie