Dacian Cioloş, primul ministru al României, fost comisar european, nu se dezminte şi a continuat nu doar turneul prin capitalele principalilor lideri ai Uniunii Europene dar şi declaraţiile pline de curaj. Cel puţin aşa pare la prima vedere. După ce s-a întâlnit cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel şi apoi cu preşedintele Franţei, Francois Hollande, Cioloş a răspuns sec, diplomat şi subtil jurnaliştilor francezi în urmă cu puţin timp. Potrivit Digi 24 care a preluat informaţia de la France 24, Dacian Cioloş a făcut referire şi la un subiect sensibil, anume aderarea ţării noastre, mereu amânată la spaţiul Schengen.

Premierul a spus că "România întruneşte de mulţi ani toate condiţiile pentru a fi acceptată.

Anunțuri
Anunțuri

Această situaţie este paradoxală, tot ne spuneţi că suntem pregătiţi deşi noi suntem deja din toate punctele de vedere". Adică un fel de "tot ne căutaţi nod în papură să nu ne primiţi deşi nici nu aveţi motive".

Dar continuarea declaraţiei lui Dacian Cioloş a aşezat "cireaşa de pe tort" mai-marilor Europei. Într-o interpretare mai directă, şeful guvernului de la Bucureşti le-a dat de înţeles unor lideri europeni care nu au fost de acord cu aderarea României la spaţiul de liberă circulaţie că poate ei nu ne vor, în "traducere" ar fi "dar stai să vedem dacă mai vrem şi noi, românii". Asta ar fi interpretarea şi iată declaraţia exactă a lui Dacian Cioloş: " Avem toate ingredientele pentru ca România să poată fi acceptată în spaţiul Schengen. Însă noi nu avem niciun interes să intrăm într-un spaţiu care nu mai funcţionează, să se vadă aderarea noastră doar aşa, pe hârtie.

Anunțuri

Noi vrem să verificăm şi realitatea din teren şi abia apoi să ne asumăm responsabilitatea", a mai spus Cioloş.

El a mai făcut referire şi la faptul că justiţia din România funcţionează tot mai bine iar rezultatele luptei împotriva corupţiei încep să apară.

Franţa este una dintre ţările care nu ne-au mai vrut în spaţiul Schengen alături de Olanda şi nu numai. Astfel, premierul român le-a dat o mică "lovitură" declarativă chiar la ei acasă, unde suburbiile Parisului nasc monştri şi mai apoi atentate ale radicalilor marginalizaţi de societatea franceză. Cât despre Olanda, devine tot mai limpede că nu ne vrea în Schengen de frică să nu piardă supremaţia circulaţiei maritime din portul Rotterdam. Cineva chiar a comentat pe un site că dacă olandezii ar cumpăra portul Constanţa ori ar fi majoritari acolo precum au făcut chinezii în Grecia cu portul Pireu, atunci Olanda ar fi prima care ne-ar dori în Schengen. #Uniunea Europeana #Guvern #Dacian Cioloș