Dacă ați crezut că am scăpat de iarnă și că nu o să mai avem parte de viscol și zăpadă atunci se pare că v-ați grăbit să trageți concluzii pripite. Iarna nu numă că nu a plecat dar se pare că abia acum va începe să-și arate colții în România, cu adevărat.

Astăzi Administrația Națională de Metorologie a emis astăzi o atenționare de cod portocaliu de viscol și cod galben de ninsoare, care vor intra în vigoare de sâmbătă, 16 ianuarie. Conform reprezentanților Administrației Naționale de Metorologie ninsorile vor începe în zona Luncii Dunării și se vor extinde în toată zona sudică și sud-estică a României, precum și în arealul Carpaților de Curbură.

Anunțuri
Anunțuri

Din cele precizate de meteorologi  se va depune un strat semnificativ de zăpadă iar circulația va fi îngreunată de vântul care va sufla cu o forță considerabilă, putând ajunge și la 80 km pe oră.

Avertizarea de cod galben de ninsoare a fost emisă pentru județele Mehedinți, Vaslui, Giurgiu, Bacău, Dolj, Covasna, Olt, Teleorman, Dâmbovița, Vâlcea și Argeș. Așa că, dacă locuiți în unul din aceste județe, are fi bine să aveți cu voi lanțurile de iarnă și să aveți, pentru orice eventualitate, toate elementele necesare unui autoturism pe timp de iarnă.

În același timp ANM a emis și un cod portocaliu de viscol care este valabil timp de 24 de ore, de sâmbătă seara până duminică seara. Codul portocaliu se referă la județele Galați, Vrancea, Ialomița, Brăila, Călărași, Buzău, Ilfov,  București, și Giurgiu.

Anunțuri

Vântul va avea rafale de până la  80 de km/h ceea ce va genera troienirea zăpezii și va reduce vizibilitatea pe drumurile publice sun 50 metri.

Așa că dacă aveți planuri de weekend care presupun deplasarea prin aceste județe aveți două soluții. Ori vă pregătiți cât mai bine mașinile pentru un drum de iarnă anevoios și psihicul pentru eventuale întârzieri  ori renunțați la călătorii dacă acestea nu sunt cu adevărat importante.

Ca de obicei autoritățile au anunțat că au efectuat toate pregătirile necesare pentru a face față situației, dar nu ne rămâne decât să așteptăm să vedem dacă de această dată vor reuși să acționeze pentru a împiedica producerea de înzăpeziri sau alte evenimente neplăcute. #Meteo