Reprezentanții Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice au anunțat deja că vor fi fermi și vor respecta Legea Educației la sânge în privința accederii elevilor în clasa întâi. Astfel, dacă în ultimii patru ani s-au tot făcut derogări și au fost primiți copii care nu trecuseră pe la școală, prin clasa pregătitoare, din toamnă vor fi înscriși doar copiii care au în foaia matricolă un an petrecut la școală. 

Până acum, ministerul a dat mereu derogări, în sensul că micuții erau primiți la școală doar după ce erau evaluați psihosomatic, iar cei care aveau deja vârsta necesară, adică șapte ani împliniți, erau admiși direct.

Anunțuri
Anunțuri

Reprezentanții ministerul au spus că se vor găsi soluții pentru cei care nu au urmat cursurile grupei pregătitoare, dar nu au precizat care vor fi acestea. Oricum, lumea pare mulțumită cu această decizie, deși sunt voci numeroase care spun că anunțul ar fi trebuit făcut la începutul anului școlar, astfel încât toți părinții să poată lua decizii în cunoștință de cauză.  #legislatie #Scoala #Educatie