Dan Hoffman este acum cetăţean german dar originea lui este română. S-a născut în Cluj- Napoca. Marele campion nu doar al românilor dar şi al vieţii, s-a arătat dispus să ne dezvăluie câte ceva despre el, în exclusivitate. Numele său real este Dănuţ Lugigan şi a rămas acelaşi suflet frumos ştiut de apropiaţi sau oameni simpli. Dan este înainte de orice un purtător de frumos interior, o inimă care bate şi acum româneşte. Boxerul de altădată a rămas un campion adevărat în caracter şi în fabuloasa lui existenţă.

Locuieşte în Germania la Friesenheim. Adică în "Toscana Germaniei".  Mi-a plăcut o vorbă de a lu. El a spus aşa: "În sport înveţi ce înseamnă toleranţa".

Anunțuri
Anunțuri

Dan Hoffman a fost campion balcanic al României pe echipe la Varna, Bulgaria, în 1985, când a fost declarat şi cel mai tehnic boxer al competiţiei şi unde în finală la învins la categoria 71 kilograme pe puternicul Michael Tacov. În anul 1985, a ajuns cel mai bun boxer al României la categoria semimijlocie, fiind clasat la categoria sa între primii şapte boxeri ai lumii şi neoficial al treilea. A câştigat nenumărate meciuri şi turnee iar în 1986 a câştigat Centura de Aur la Sala Polivalentă din Bucureşti.

Dar campionul dorea  libertate. Sătul de dictatură şi de faptul că e trimis să boxeze doar în ţări comuniste, Dan Hoffman pleacă din ţară în 1987 unde rămâne cu doi colegi, Olteanu Racaru Dorin, astăzi decedat şi Marian Gavrilă. Venise în Berlinul comunist împreună cu echipa Dinamo.

Cere azil politic şi apoi se remarcă imediat.

Anunțuri

Astfel, ajunge campion in Bundesliga, editia '88-'89 cu echipa la categoria 75 kg, din 10 meciuri susţinute el încheind 9 inainte de limita, prin kock-out. "Bombardierul nostru" uimea pe atunci: Realizază recordul în Germania, 25 meciuri câştigate la rând din care 23 înainte de limită, românul Valentin Silaghi fiind antrenorul Germaniei de atunci până azi. Dealtfel e idolul şi prietenul său. Vorbeşte de Valentin Silaghi cu maxim respect şi drag. Dan Hoffman vorbeşte extraordinar şi de alţi campioni ai României adică Francisc Vaştag, Mihai Leu, fraţii Simion, Leonard Doroftei sau prietenii din ţară.

După olimpiada din 1992 l-a batut pe campionul Germaniei, campion mondial la categoria semigrea, chiar la el acasă. Dan Hoffman are un umor dezarmant. El a mărturisit râzând: "Sven Ottke, campion mondial la amatori, european, cam mondial la profesionisti m-a evitat mereu, în perioada lui bună boxând la categoriile semimijlocie sau semigrea. Apoi l-am bătut de 3 ori, am fost furat, acela fugea cu bicicleta în ring"

Sunt multe de spus despre campionul Dan Hoffman şi despre gesturile sale omeneşti..

Anunțuri

El a sosit de urgenţă după 1990 cu ajutoare în România, imediat cum a fost răsturnat regimul dictatorial. A sponsorizat indirect sau direct copiii defavorizaţi în zone sensibile ale lumii iar pentru România, la Cluj, alături de Valentin Silaghi, a organizat meciuri pentru a ajuta, "bilaterale" le numeşte el.

Dan Hoffman: "A fost ceva extraordinar când am lucrat la scoala de copii dezavantajaţi, ne-am dus într-un un sat de copii, Mera din jud Cluj şi i-am ajutat pe copii, cu biciclete, bani, indirect. Deci copiii dezavantajaţi din din Germania au ajutat pe copiii dezavantajaţi din România. A fost ceva extraordinar". Dan Hoffman e un om simplu, "după vorbă, după port". A fost persecutat de comunişti după plecare, când la o singură zi i-a murit tatăl. Dar el, boxerul nostru, omul cu suflet de român, nu a persecutat niciodată pe alţii. A ajuns liber şi apropo, pentru că la duşuri nu curgea apă caldă ci doar rece, exact aşa se spală şi astăzi: Cu apă rece.

Dan Hoffman ar vrea mereu să se vadă cu Vaştag, fraţii Simion, Leo Doroftei, Mihai Leu şi mulţi alţii. Şi pentru că nu-i are mereu aproape, i-a lipit de inima lui. Lumea boxului nu e mereu una a "durilor" decât în ring. În viaţa reală, această lume e mai sensibilă decât am putea crede. (Va urma)   #Diaspora #Romani de pretutindeni #Romani in Germania