Campanie inedită lansată de artiștii din România, imediat după ce au aflat că Ministerul Educației vrea reducerea numărului de ore de muzică pe care ar trebui să le facă elevii de gimnaziu. Potrivit proiectului de plan cadru, la clasa a opta elevii nu vor mai face nicio oră din această materie. Inițiatorul campaniei „Da pentru ora de muzică”, Mădălin Guruianu, membru în corul Madrigal, spune că a luat legătura cu profesori, copii și părinți, dar și cu reprezentanți ai inspectoratelor școlare, care au înțeles demersul și îl susțin. Reducerea numărului de ore de muzică a venit la propunerea Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei.

Reprezentanții acestei instituții spun că s-a ajuns la această tăiere pentru că a fost nevoie să se adauge alte ore.

Anunțuri
Anunțuri

Totul s-a făcut la cererea părinților, care spun că există o încărcare foarte mare pentru finalul ciclului gimnazial, atunci când elevii trebuie să fie axați mai mult pe materiile de la Evaluarea Națională

Culmea este că excluderea orei de muzică a născut numeroase dezbateri pe site-ul Institutului pentru Științele Educației. Cei mai mulți dintre cei care au comentat referitor la acest subiect sunt de părere că #Muzica nu trebuie să dispară din şcoli. #Scoala #Educatie