În foarte multe dosare penale, cu ajutorul procurorilor, mulţi făptuitori nu mai răspundeau în faţa instanţelor pentru faptele lor ci erau salvaţi de către procurori, care dispuneau fie amenzi penale, fi pedepse complementare, de regulă muncă în folosul comunităţii.

Curtea Constituţională a apreciat că art 318 din Noul Cod de procedură Penală este neconstituţional, astfel că, teoretic, toţi cei aflaţi în aceste situaţii şi care au scăpat de un proces penal vor ajunge, în urma deciziei CCR, să dea faţă cu judecătorul de cameră preliminară, care va trebui să evalueze legalitatea urmăririi penale, să judece eventualele excepţii şi tot judecătorul va fi cel care se va pronunţa dacă persoana în cauză rămâne cu amenda penală pronunţată prin ordonanţa procurorului sau chiar poate sancţiona altfel persoana în cauză.

Anunțuri
Anunțuri

Cel mai grav, pentru aceştia, este că, de această dată, sentinţa judecătorilor va fi consemnată în cazierul judiciar şi, practic, vor avea dosar penal.

Decizia CCR arată cât de des era folosită această cale, de multe ori aşa cum spuneam tocmai pentru a albi diverse persoane pentru albirea cărora procurorii aveau interes, Parchetul General anunţând că în anul 2015 s-au dat 134.436 de asemenea ordonanţe, alte 86.883 de ordonanţe fiind date în anul 2014. #DNA #Arestari