Dacă Biserica Ortodoxă Română (BOR) nu a decis încă să-și facă un cont oficial pe Facebook, tot mai multe instituții așa-zis militarizate ale statului, văzute din afară drept „scorțoase”, încep să se folosească frecvent de rețelele de socializare pentru a ajunge în contact cu populația. Este cunoscută deja campania Ministerului de Interne, inspirată de cel mai nou hit al lui Smiley (Pierdut buletinul), campanie în care responsabilii cu imaginea din instituție țin să anunțe publicul care se află în situația cunoscutului artist, pot da click pe un link un găsesc absolut tot ce le trebuie pentru a-și reînnoi documentele.

Specialiștii în comunicare au declarat pentru Digi 24 că astfel de inițiative sunt văzute pozitiv de populație.

Anunțuri
Anunțuri

„Dacă în viața normală, pe teren, trebuie să ai o anumită prestanță, dublată de o rigurozitate dusă până la militărie, pe Facebook nu este obligatoriu să abordezi această atitudine, ba din contra! Trebuie să te pliezi pe cerințele publicului”, spune specialistul în publicitate Bogdan Naumovici.

Popularitatea ideii s-a văzut imediat: mii de oameni au apreciat postarea și alte câteva mii au distribuit-o. Ca să nu mai vorbim de cele câteva mii de comentarii lăsate de vizitatorii virtuali.

O dovadă în plus că rigurozitatea dusă la extrem nu-și are locul o reprezintă și faptul că pagina de #Facebook a Ministerului Apărării Naționale a strâns până acum peste 175.000 de fani. O echipă întreagă este responsabilă de imaginea acestei pagini, postările cu soldații care pleacă în misiuni, suplinite cu mesaje foarte puternice, au mii, chiar zeci de mii de vizualizări.

Anunțuri

Și alte instituții ale statului au înțeles că pasul de defilare trebuie adaptat rețelelor de socializare! Temutul #ANAF a postat o fotografie în care se autoironizează și spune că este în căutarea unor inspectori intergalactici, pagina Poliției promovează tot mai multe fete frumoase, angajate ale instituției, în vreme ce oamenii din spatele contului de Facebook al Serviciului Român de Informații a făcut o regulă în a ne recomanda zilnic câte un film cu... spionaj!

Așadar, cu toții au înțeles că dacă vrei să ai succes în acest tip de comunicare, trebuie neapărat să imporți tonul discuțiilor din Facebook și să uiți de mesajele scorțoase.

În spatele acestor adevărate aspiratoare de Like-uri sunt echipe profesioniste, care muncesc zi și noapte pentru ca instituțiile pe care le reprezintă să fie cât mai bine scoase în evidență.

Sunt însă și instituții care nu pun accent deosebit pe promovarea pe rețelele de socializare. Un exemplu recent vine de la Spitalul Județean din Constanța, acolo unde Facebook-ul a fost interzis complet.

Anunțuri

Angajații nu mai au voie să intre pe această rețea de socializare cât timp sunt la serviciu, fapt care a dus la o eficientizare a actului medical. Conducerea spitalului crede că timpul de așteptare a pacientului din ambulatoriu a scăzut cu cel puțin un minut, dar care per ansamblu se vede în zeci de minute pe zi. Dar, până la urmă nu vorbim despre campanii de imagine duse de salariați, care ar tinde să lucreze la propriile imagini pe Facebook, ci de campanii duse de echipe de specialiști în comunicare, acolo unde acestea chiar există. #Minister