Conform Mediafax.ro şi surselor acestora din CCR, ieri a fost declarată constituţională legea care interzice fumatul în spaţiile publice închise, în ciuda faptului că 33 de senatori s-au arătat împotriva acestui act, invocând motivul că legea este o formă de discriminare. În acest moment legea a fost trimisă spre promulgare preşedintelui României #Klaus Iohanniscare se va arăta în totalitate de acord privind decizia pe care o va lua, relatează surse din interiorul Administraţiei Prezidenţiale pentru ziare.com. Imediat după promulgare, legea va fi publicată în Monitorul Oficial în circa 45 de zile intrând oficial în vigoare. România va deveni al 18-lea stat din cele 28 ale Uniunii Europene în care este interzis total fumatul în spaţiile publice închise.

Anunțuri
Anunțuri

Astfel, cei care vor încălca legea din martie riscă amenzi usturătoare iar patronii îşi pot pierde până şi afacerea care o conduc.

Sancţiunile care se aplică persoanelor fizice pentru nerespectarea prevederilor acestei legi pot ajunge chiar şi la 500 lei. Minimul de amendă contravenţională fiind de numai 100 lei.

Pentru persoanele juridice, situaţia este cu mult mai drastică. La o primă abatere vor fi sancţionaţi cu 5.000 lei. La o a doua abatere cu 10.000 lei şi suspendarea activităţii până la remedierea situaţiei, iar la a treia abatere aceştia vor primi amendă de 15.000 lei şi vor trebui să îşi închidă unitatea în cauză.

Legea antifumat interzice total fumatul după cum urmează:

- în cluburi, baruri, restaurante;

- taxiuri, mijloace de transport în comun;

- instituţii de învăţământ, spitale, în spaţiile de la locul de muncă;

- locuri de joacă pentru copii indiferent dacă acestea sunt în aer liber sau în spaţiu închis.

Anunțuri

Ce înseamnă spaţiu public închis şi ce se înţelege prin acesta?

Conform legii adoptate de Camera Deputaţilor, citez:

"Orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent" se numeşte spaţiu public închis. #Parlament #Minister