În această dimineață, în jurul orei 06.15, un grav #Accident rutier a avut loc pe o șosea din Iași. Un tânăr în vârstă de doar 19 ani și-a pierdut viața după ce s-a deplasat cu viteză excesivă pe B-dul Nicolae Iorga, a scăpat mașina de sub control și a intrat într-un stâlp situat pe marginea șoselei. Conform site-ului ziaruldeiasi.ro, oamenii legii spun că tânărul șofer ar fi condus autoturismul pe linia de tramvai existentă în zonă.

Din câte se pare impactul a fost foarte puternic deoarece bolidul s-a încolăcit pur și simplu în jurul stâlpului. Echipajul de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași a fost cel care a reușit să scoată trupul fără viață al tânărului dintre fiarele contorsionate.

Anunțuri
Anunțuri

Băiatul care se afla la volan poartă numele de Ioan Irimia și avea doar 19 ani, iar în momentul producerii tragediei el se deplasa în coloană împreună cu câțiva prieteni. “Mergeam cu toții către un fost bazar și la un moment dat ne-am dat seama că mașina lui nu mai era în coloană. Din câte știu eu de la ceilalți băieți, Irimia nu mai era la școală, a terminat-o“, spune un tânăr pentru sursa precizată.

Oamenii legii sunt de părere că șoferul a pierdut controlul volanului din cauza unei pojghițe de gheață de pe carosabil, iar pentru a putea scoate trupul fără viață al tânărului a fost nevoie de echipajul de la descarcerare care a tăiat bolidul ca pe o conservă. Din informațiile relatate pe site aflăm că Irimia nu mai avea puls în momentul în care cadrele medicale au sosit la fața locului.

Anunțuri

Ioan Irimia a avut o viață marcată de o tragedie trasă parcă la indigo. În urmă cu doar câțiva ani, mai exact în anul 2008, părinții acestuia și-au pierdut viața tot în urma unui accident rutier, iar tânărul a primit suma de 100.000 lei despăgubire de la asigurări. Cu această sumă el și-a achiziționat o garsonieră și un BMW, mașină care i-a adus sfârșitul. Tot pe site-ul ziaruldeiasi.ro este precizat și faptul că Irimia ar fi stat câteva luni și prin închisoare după ce a comis o tâlhărie. #Politie #Spital