Potrivit unui comunicat pus la dispoziție de #DNA pentru agenția Mediafax, în cursul anului 2015 un premier în funcție, patru foști miniștri și nu mai puțin de 20 de parlamentari au dosare penale deschise pentru diverse fapte de corupție. Este cel mai bun an pentru instituția care a băgat spaima în politicienii mioritici, ceea ce am văzut deja, i-a determinat pe guvernanți să ceară creșterea numărului de angajați. 

#Victor Ponta este primul premier post-revoluționar care este trimis în judecată chiar în timpul exercitării mandatului său. De altfel, până la urmă, problemele cu instanța i-au adus și „sfârșitul” politic, el renunțând la mandatul de premier, dar și la funcția de președinte al PSD. 

Dan Șova, Elena Udrea, Darius Vâlcov și Ion Ariton sunt cei patru foști miniștri care au trecut destul de des pe la DNA în 2015, cu toții alegându-se cu dosare penale

Statistica sumbră a penalilor din 2015 continuă cu cinci parlamentari pe numele cărora DNA a cerut încuviințarea arestării preventive și s-au formulat nouă cereri de reținere și arestare preventivă.

Anunțuri
Anunțuri

În fine, să nu uităm și lista extrem de lungă cu primari, consilieri sau președinți de consilii județene care au trecut și ei pe la DNA. Unii au plecat pe picioarele lor, alți cu ambulanța, dar cei mai mulți au rămas în arest preventiv. #Coruptie