Doi adolescenți orfani și-au pus capăt zilelor. Fata s-a spânzurat, iar băiatul s-a aruncat de pe un bloc în construcție. Motivele pentru care cei doi adolescenți au recurs la sinucidere sunt cutremurăroare.

O anchetă a început la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj în urma sinuciderii la distanță de câteva zile a doi tineri, un băiat de 19 ani și o fată de 14. Potrivit Evenimentului Zilei s-a constituit deja o celulă de criză care va trebui să elucideze cauzele care au generat aceste tragedii. S-au format șase echipe de specialiști, psihologi și asistenți sociali, au stat de vorbă cu toți copii din Casele de Tip Familial din Dolj pentru identificare tuturor situațiilor de risc.

Anunțuri
Anunțuri

Raportul verificărilor va fi întocmit cel mai probabil în aproximativ o săptămână.

Cristina, fata care a decis să-și pună ștreangul de gât săptămâna trecută,fusese abandonată la naștere dat fiind numărul mare al copiilor pe care familia naturală îi avea deja. La vârsta de 7 luni a fost dată în plasament unei familii din Craiova, însă la 11 ani, mama adoptivă a fost diagnosticată cu hapatita de tip C. Aceasta a fost preluată de un centru de plasament cu toate că analizele ulterioare au arătat că mama adoptivă fusese diagnosticată greșit. "Mi-au luat-o de lângă mine. Am batut la toate usile, dar n-au fost de acord să mi-o dea. Își pusese speranța în mine că o să fie copilul meu. Mă întreba: mamă, de ce nu ma iei, mami?", a declarat pentru România TV femeia care s-a luptat timp de trei ani să o aducă pe Cristina înapoi acasă.

Anunțuri

Gestul extrem al fetei a venit după ce angajații Protecției Copilului au decis să nu-i mai dea voie să-și petreacă finalul de săptămână alături de mama adoptivă, chiar dacă inițial aprobaseră acest lucru și i-au luat fetei telefonul mobil pentru ca aceasta să nu poată lua legătura cu femeia. Cristina s-a spânzurat în Centrul de Plasament, iar medicii sosiți la fața locului n-au mai putut face nimic pentru a o salva. În biletul de adio aceasta și-a motivat gestul prin faptul că fusese despărțită de mamă și a cerut să fie înmormântată alături de tatăl sau adoptiv.

Cel de-al doilea tânăr care a recurs la #Sinucidere este Nicolae Cristea. Acesta n-a mai așteptat ziua în care urma să-și aniverseze onomastica și sâmbătă seara s-a urcat pe un bloc în construcție din cartoerul Craiovița Nouă și s-a aruncat în gol. Medicii anunțați prin 112 nu au mai putut face nimic pentru tânărul care se zdrobise la impactul cu solul. Acesta a lăsat, de asemenea, un bilet de adio în care a scris că s-a sinucis pentru că nu se mai simțea iubit și nu-și mai găsea locul pe lume asta. Apropiații băiatului spun că acesta căzuse într-o depresie și mai puternică după ce aflase de gestul Cristinei, prietena lui. ”Suferința din sufletul meu nu o poate calma nimeni. Așa ca prețuiți viața pentru ca e una singura. Va pup. Adio!”, a fost ultimul lucru pe care l-a scris pe Facebook înainte de a recurge la gestul sinucigaș. #legislatie #Politie