La 26 de ani de la Revoluția Română bătaia de jos a statului român față de cetățenii săi pare a fi mai evidentă ca niciodată. Un reportaj realizat de portalul adevarul.ro dezvăluie cum peste 2700 de revoluționari vor primi certificate de „luptători cu rol determinant” la Revoluție și vor fi recompensați cu indemnizații  cuprinse între 2600 și 4500 de lei în fiecare lună. Toate acestea în condițiile în care un profesor debutant câștigă aproximativ 1200 de lei lunar iar un veteran de război primește cam 150 de lei în fiecare lună.

Totul a pornit de la o Ordonanță de Urgență dată de guvernul Ponta, în luna decembrie a anului 2014, prin care s-a decis o nouă verificare a revoluționarilor și acordarea unui nou tip de indemnizație, aceea de “luptător cu rol determinant”.

Anunțuri
Anunțuri

Între timp Secretariaul de Stat pentru Revoluționari  a întocmit, în baza verificărilor, 3 liste.

Prima listă, care cuprinde 505 revoluționari care au avut un rol determinant, a fost deja semnată de președintele Klaus Iohannis în luna septembrie a acestui an. Pe ea se află nume celebre, cum ar fi cel al actorului Alexandru Arșinel, al lui Gelu Voican Voiculescu sau al fostului ministru Grigore Zanc.

Alte două liste au trecut de verificările Guvernului. Una de 783 de persoane așteaptă semnătura lui Klaus Iohannis   și una care cuprinde  1494 nume de revoluționari așteaptă să primească avizul unei comisii parlamentare înainte să ajungă la președinte pentru semnare.

Printre revoluționarii care sunt considerați a fi avut “un rol determinant”  în cadrul Revoluției Române se află deputatul UNPR Eugen Nicolicea, fostul deputat buzoian Vasile Ion,  Radu Berceanu (fost ministru și senator),  deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvăz  și alte nume grele din politica românescă.

Anunțuri

Jurnaliștii de la adevărul precizează că, de exemplu, Eugen Nicolicea care are o avere impresionantă în prezent, se afla în momentul Revoluției la Turnu Severin, oraș în care s-a ieșit în stradă după fuga dictatorului și în care nu a murit nimeni.

De altfel pe lista respectivă se află politicieni din orașe ca Buzău, Constanţa, Iaşi, Brăila, Turnu Severin, Craiova şi chiar Uricani unde nu numai că nu s-a ieșit în stradă înainte de 22 decembrie 1989 dar în care se știe că a fost liniște și nu a existat nici un fel de avânt revoluționar

Printre cei care au trecut de verificările Guvernului și au fost puși pe lista de “luptători determinanți” se află și brașoveanul Constantin Grancea unul din cele mai cunoscute exemple de revoluționar impostor. Acesta a fost arestat în august 1989 și conform documentelor a fost eliberat pe data de 22 ianuarie 1990. În ciuda acestor realități clare, acesta a susținut că a participat la Revoluția din decembrie 1989, are certificat de revoluționar și a trecut de verificările Guvernului, urmând să primească indemnizația lunară acordată luptătorilor determninanți.

Anunțuri

Trebuie subliniat că cei care posedă certificatul de revoluționar beneficiază de transport gratuit, pot primi terenuri gratis, scutiri de impozite plus o a doua indemnizație acordată drept supliment în momentul în care aceștia ies la pensie cu limita de vârstă. Această inedmnizație de pensie poate aduce unui “luptător cu rol determinat” un venit total de peste 4500 de lei pe baza recunoașterii meritelor, acordate pe drept sau nedrept, de participare la Revoluția Română. #Coruptie #Guvern #abuz