Încă o mare neputinţă a sistemului sanitar românesc este scoasă în evidenţă de episodul generat de incendiul de la Clubul #Colectiv din Bucureşti.

Tot mai multe voci încep să spună că, o parte dintre cei răniţi în incendiul de la Clubul Colectiv din Bucureşti ar fi murit datorită unor infecţii nozocomiale contactate chiar în spitalele unde au fost duşi spre a fi trataţi. Medicii recunosc că spitalele au un anumit risc de infectare cu bacterii intraspitaliceşti, dar spun că toate spitalele au asemenea riscuri.

În schimb familiile victimelor sunt profund indignate căci, multe familii, consideră că este posibil ca aparţinătorul lor, rănit în incendiul cu pricina, este posibil să fi murit datorită unor asemenea infecţii şi spun că, dacă acesta ar fi transferat la spitalele din străinătate, posibilitatea de a contacta o asemenea infecţie ar fi fost mult mai scăzută dacă nu cumva ar fi lipsit chiar cu desăvârşire.

Anunțuri
Anunțuri

Un nou scandal ascuns de Ministerul Sănătăţii şi conducerile spitalelor, după cel în care presa a dovedit că rudele celor internaţi au fost solicitate să doneze medicamente şi materiale sanitare pentru cei răniţi, asta în timp ce ministrul şi managerii instituţiilor sanitare anunţau că "avem tot ce ne trebuie"...

Cu atât mai mult revolta celor care au ieşit în stradă după acel #Incendiu a fost justificată dar este şi complet ignorată chiar de medici... #Piața Universității