Mai mulţi bătrâni din azilele care au luat fiinţă în urma închiderii spitalelor în guvernul Boc ar putea fi puş pe drumuri, spre alte azile de stat ori private, deoarece Ministerul Muncii nu a prelungit perioada de finanţare, care se încheia în octombrie 2015.

"Azilul din Anina mai are fonduri, din contribuţiile bătrânilor, până la 15 ianuarie iar cel din Bocşa până la 30 ianuarie" a spus prefectul de Caraş-Severin, Nicolae Miu Ciobanu. Potrivit acestuia peste 19 azile din toată ţara se află într-o asemenea situaţie. Deşi se ştia că finanţarea prin contract expiră în octombrie 2015 Guvernul Ponta nu a făcut nimic pentru a prelungi finanţarea acestor instituţii, în condiţiile în care, spre exemplu, pentru 2015 oraşul Bocşa a primit alocări bugetare de la #Guvern de zero lei.

Anunțuri
Anunțuri

Autorităţile au în vedere două posibile rezolvări în acest caz, prima fiind extrem de neplăcută şi deranjantă pentru bătrâni, care ar dori să aibă parte de bătrâneţi liniştite: după epuizarea fondurilor bătrânii de la aceste două azile ar urma să fie transferaţi la alte azile din judeţ, care au declarat AJPIS că au capacităţi libere de internare.

De asemenea, pe 8 decembrie Ministerul Muncii anunţa că a postat pe site-ul propriu, în procedură prealabilă de dezbatere publică, un proiect de ordonanţă de guvern prin care se doreşte prelungirea finanţării pentru aceste azile cu încă doi ani de zile. Dacă, însă, ordonanţa de guvern nu va putea fi adoptată la timp, adică până se epuizează fondurile actuale ale acestor azile, bătrânii vor fi mutaţi în alte centre de stat ori private după care, dacă se va adopta ordonanţa şi se va continua finanţarea, vor reveni la azilele la care s-au înscris iniţial.

Anunțuri

Adică vor avea parte de un sejur nedorit printre azile, în plină iarnă şi cu toată povara bătrâneţii şi a bolilor pe care o poartă cu ei.

Prefectul spune că se va apela şi la Consiliul Judeţean Caraş-Severin, asta chiar dacă vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte interimar, Ilie Iova, a declarat că nu crede că forul judeţean ar putea finanţa aceste azile. Dar prefectul susţine că ar fi 70 de locuri disponibile, multe chiar pentru persoane cu probleme grave de sănătate, debilitate mintală, alzhaimer sau alte suferinţe asemănătoare, chiar în centrele sociale ale Consiliului Judeţean, care ar fi obligate să preia aceşti bătrâni, dacă forul judeţean nu se va putea implica în finanţarea azilelor de la Anina ori Bocşa. "Sunt bătrânii noştri, nu-i putem abandona sau să ne dezicem de ei. Condiţii sunt, trebuie să se asigure că au personal calificat şi adecvat pentru ceea ce au declarat. Sigur că este mai comod să îngrijeşti bătrâni care se duc singuri pe picioare şi nu trebuiesc asistaţi pas cu pas, dar eu ştiu că au o secţie specială şi pentru cei cu astfel de boli, aşa că vor trebui să-i primească" spune prefectul Miu Ciobanu.

Anunțuri

Potrivit acestuia numai în judeţul Caraş-Severin sunt aproape 100 de bătrâni în această situaţie (50 la Bocşa şi 48 la Anina) dar că sunt mii de cazuri în toată ţara, unele judeţe având centre mult mai mari. #Spital #Minister