Fostul #Primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a trecut astăzi pe la Direcția Națională Anticorupție unde a aflat despre extinderea cercetărilor în dosarul său legat de tragedia de la sfârșitul lunii din Clubul Colectiv. Fostul edil a aflat că în cazul său a apărut o nouă acuzație de #abuz în serviciu. Procurorii nu exclud și varianta ca împotriva fostului primar să fie dispusă măsura controlului judiciar pe cauțiune.

Cristian Popescu a refuzat să facă vreun comentariu atât la intrarea în sediul DNA cât și la ieșirea din această instituție. El a fost arestat preventiv pe 7 noiembrie, dar a fost eliberat câteva zile mai târziu.

Anunțuri
Anunțuri

El este acuzat de abuz în serviciu în cazul eliberării autorizației de funcționare pentru Club #Colectiv. Anchetatorii susțin că ex-primarul Sectorului 4 ar fi emis actele administrative de autorizare și ar fi atestat împrejurări necorespunzătoare realității. 

Cristian Popescu va fi chemat din nou vineri la DNA, atunci când cel mai probabil se va discuta și despre măsurile care vor fi luate împotriva sa.