De cele mai multe ori parlamentarii au fost feriți de efectul protestelor de stradă ale românilor sătui de corupție și de legile proaste ale acestei țări. Ascunși în spatele zidurilor înalte ale Parlamentului sutele de aleși ai neamului au privit cu relaxare cum protestatarii au venit și au plecat din Piața Universității, de la Guvern sau chiar din fața Casei Poporului.

Ieri a fost pentru prima oară când un grup de oameni supărați că parlamentarii români votează legi anapoda au sărit la propriu gardul Parlamentului și le-au cerut socoteală aleșilor care votează legi tâmpite, făcute parcă în ciuda alegătorului român. Câteva mii de ciobani supărați că nu au dreptul să pășuneze oile pe toată perioada anului și să aibă la stână câți câini consideră necesar, au părut că reușesc să bage frica în oase aleșilor români.

Anunțuri
Anunțuri

Dar, din păcate, frica parlamentarilor s-a manifestat doar în dorința de a scăpa cât mai repede de ciobanii furioși. Tot ieri, aleși neamului și-au votat pensii speciale care să le asigure un trai bun după efortul enorm de a își bate joc, timp de un mandat sau mai multe, de această țară.

Chiar dacă în vara acestui an Prședintele Klaus Iohannis a retrimis proiectul de lege care acorda pensii speciale parlamentarilor, înapoi în #Parlament, acest lucru nu i-a împiedicat pe aleșii noștrii să decidă ca au dreptul la bani în plus la #Pensie.

Practic în afara pensiei obișnuite un deputat sau un senator care a stat patru ani în parlament (un mandat) și nu a avut nici o funcție va primi lunar, pe lângă pensia normală încă 2100 de lei. Parlamentarii care au dormit sau au furat timp de două mandate vor primi lunar câte 4200 de lei în timp ce senatorii și deputații cu mai mult de două mandate în Parlament vor primi, lunar, pe lângă pensie cel puțin 6300 de lei.

Anunțuri

Dacă un parlamentar a avut măcar timp de o lună o funcție de conducere prin Parlament, acesta va primi lunar pe lângă pensie, după doar un mandat aproimativ 4200 de lei.

În timp ce ciobanii își strigau, în curtea Palatului Parlamentului, necazurile, parlamentarii români au votat, în urlale, această lege. PSD, ALDE, UDMR și UNPR au votat în bloc această lege singurii care s-au opus fiind parlamentarii PNL care au părăsit sala în momentul votului.

Conform sirileprotv.ro în acest moment există aproximativ 700 de parlamentari care vor beneficia de efectele noii legi care acordă aleșilor pensii speciale. Dacă ne raportăm la suma minimă primită lunar de către aceștia, un calcul simplu ne arată că, lunar, statul român va plăti pentru aceste pensii cel puțin 1.500.000 de lei.

Vezi cum argumentează senatoarea Cristiana Anghel acordarea de pensii speciale pentru parlamentari:

  #Partide