Modificarea unei legi care a stabilit că ciobanii nu pot avea mai mult de trei câini la o stână a stârnit furia crescătorilor de oi care au ieșit astăzi în stradă. Legea care stârnit inițial zâmbete în rândul marii majorități a românilor, a reușit să-i irite la culme pe ciobani care astăzi sunt în stradă și forțează porțile Palatului Parlamentului.

Parlamentarii au hotărât, zilele trecute,  că ciobanii care cresc oi la șes pot avea un câine la stână, cei care cresc oile la deal doi câini, iar ciobanii care au turme de oi la munte pot avea maxim 3 câini care să le păzească oile. Această reglementare este una care introduce și amenzi pentru ciobanii care nu respectă noile schimbări ale legii, un cioban putând plăti și o amendă de 1500 de lei.

Anunțuri
Anunțuri

Prin urmare, 2000 de ciobani au ieșit astăzi în stradă în centrul Bucureștiului și au protestat într-un mod vehement împotriva noii legi. După ce s-au îmbrâncit cu jandarmii ciobanii au forțat intrarea în Palatul Parlamentului și o mare parte a lor se află acum în curtea acestuia și cer parlamentarilor care au votat această lege să iasă afară și să le dea explicații.

Ciobanii sunt extrem de furioși și au declarat că unii au și cateva sute de oi, iar acestea nu pot fi păzite de unul sau doi câini. De asemenea ciobanii îi acuză pe parlamentari că au interese ascunse și că această lege a fost votată pentru a impiedica desfășurarea uneia din cele mai vechi meserii din România.

Chiar dacă jandarmii nu au intervenit încă în forță, la această oră situația este foarte tensionată la #Parlament, acolo unde protestatarii amenință că nu vor pleca din curtea Parlamentului până nu vor avea siguranța că această lege absurdă nu va fi schimbată.

Anunțuri

Nemulțumirea ciobanilor care se află în curtea Parlamentului este cu atât mai mare cu cât parlamentarii nu ies să discute cu ei, lucru pe care aceștia îl consideră un gest de lașitate deoarece după ce au votat o lege proastă refuză să stea de vorbă cu românii care sunt afectați de aceasta lege.

Singurul ales care a ieșit să discute cu ciobanii până acum este senatoarea Cristiana Anghel, care este recunoscută mai degrabă pentru ieșirile populiste decât pentru abilitatea de a rezolva problemele alegătorilor. 

Vezi aici imagini de la protest:

 

  #Proteste