Codul Muncii prevede în 2016 pentru români 12 zile libere de sărbători. Dintre acestea însă, doar șapte sunt în timpul săptămânii.

În 2015 am avut parte tot de 5 sărbători legale în week-end, însă în timpul săptămânii au fost 8 zile libere. Așadar în 2015 am avut parte de 13 zile nelucrătoare, iar în 2016 vom avea doar 12. Diferența este dată de suprapunerea, în 2016, a Zilei Internaționale a Muncii cu sărbătoarea Învierii Domnului.

Primele două zile nelucrătoare din 2016 sunt chiar primele zile din noul an, respectiv 1 și 2 ianuarie, adică vineri și sâmbătă. Tot în prima lună a anului, a fost declarată sărbătoare legală și Ziua Unirii Principatelor.

Anunțuri
Anunțuri

În 2016 însă, 24 ianuarie va ”cădea” duminica.

Vom avea parte de o dublă sărbătoare pe 1 mai, fiindcă în 2016, duminică, va ”cădea” atât Ziua Internațională a Muncii cât și Învierea Domnului. Codul Muncii prevede ca zi liberă și data de 2 mai, în a doua zi de Paște. Pentru că în 2016 Paștele catolic va fi sărbătorit pe 27 martie, credincioșii acestui rit vor avea liber tot două zile, respectiv duminică, 27 martie și luni, 28 martie.

Mai avem liber duminică în 19 și luni, 20 iunie adică în prima și a doua zi de Rusalii, sărbătoarea coborârii Sfântului Duh.

Adormirea Maicii Domnului va fi prăznuită în 2016 într-o zi de luni, pe 15 august, zi ce a fost declarată de asemenea nelucrătoare.

Românii vor avea mai avea liber miercuri, 30 noiembrie de Sfântul Andrei și joi, 1 decembrie de Ziua Națională.

Anunțuri

Codul Muncii prevede ca ultimele zile nelucrătoare din 2016 să fie 25 și 26 decembrie când sărbătorim Nașterea Domnului. Prima zi de Crăciun va fi însă duminica.

În cazul angajaților din unitățile de alimentație publică și cele sanitare, Guvernul va stabili un program special în vederea aprovizionării oamenilor cu produse alimentare de strictă necesitate și a asigurării asistenței sanitare.

Conform legislației în vigoare, salariații care lucrează de aceste sărbători legale, pot primi liber în următoarele 30 de zile. În caz contrar ei vor beneficia de un spor de cel puțin 100% din salariul de bază. #Guvern