Tragedia din clubul bucureştean Colectiv a mai făcut o victimă. Este vorba de o tânără, de 37 de ani, care miercuri a fost transferată la Spitalul de Arşi de la Spitalul "Sfântul Ioan"

"O altă persoană rănită în incendiul de la club #Colectiv a murit joi la Spitalul de Arşi din Bucureşti" a spus astăzi purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Adrian Stanculea, pentru Agerpres. Tânăra Ana Albu, fusese internată pe 30 octombrie după incendiul care a avut loc în clubul bucureştean în stare gravă, cu arsuri ale căilor respiratorii dar şi pe corp.

Potrivit stirileprotv.ro, la scurt timp după tragica veste, iubitul fetei a postat pe Facebook un mesaj emoţionant în care îşi mărturisea încă o dată dragostea pentru femeia pe care a iubit-o, din momentul în care i-a văzut şi pănă când i-a închis.

Anunțuri
Anunțuri

Acesta a mărturisit că urmau să se căsătorească anul viitor şi să facă şi un copil pentru care găsiseră şi nume. "Daca era baiat, il botezam Gabriel, daca era fata, Ava" a scris acesta pe contul de socializare.

Elsa, aşa cum îi spuneau prietenii, locuia în #Marea Britanie de 11 ani şi venise în România pentru a-şi sărbători ziua de naştere alături de familie. De altfel, apropiaţii fetei i-au trimis o petiţie premierului David Cameron, intitulată "Aduceţi-o pe Elsa acasă!", pentru a încerca transferul ei în Regat, dat fiind că, spuneau amicii ei, în momentul primelor transferuri era netransportabilă, iar apoi costurile foarte mari împiedicau aducerea acesteia pentru a fi tratată în spitalele britanice.

În acest moment în spitalele din România mai sunt internate încă 11 persoane în stare gravă şi critică, alte 33 de victime fiind în stare stabilă, conform medicilor.

Anunțuri

De asemenea, în spitalele din străinătate se mai află, la acest moment, 30 de pacienţi, majoritatea în stare stabilă

Miercuri, patru persoane au fost externate din spitalele din Bucureşti, pentru ca astăzi Ministerul Afacerilor Externe să dea publicităţii un comunicat în care să anunţe că joi urmează să fie repatriat corpul neînsufleţit al unui pacient decedat în Marea Britanie, iar vineri a altor doi. Este vorba despre cei care au pierdut lupta pentru viaţă în unităţile medicale din Marea Britanie şi Germania. Aceştia sunt ultimii trei pacienţi decedaţi în spitalele din afara României, celelalte cinci victime decedate fiind deja repatriate.

UPDATE

În noaptea de joi spre vineri, încă un suflet s-a dus la ceruri. Familia tinerei de 28 de ani a anunţat că fata lor a murit în spitalul din Germania unde fusese transferată după tragedia din Colectiv. Tânăra din Râmnicu Vâlcea suferise arsuri pe jumătate din suprafaţa corpului fiindu-i afectate şi căile respiratorii.

Vocea Vâlcii scrie că Andreea fusese trezită joi de medici, dar nu a reacţionat prea bine fiind absolut şocată de starea în care se află, fapt ce i-a făcut pe medici ca după 45 de minute să-i inducă din nou coma.

Anunțuri

UPDATE II

Ultimul dintre răniții în incendiul din clubul Colectiv care mai era internat la Spitalul Sf. Ioan din București a murit sâmbătă dimineață, ridicând numărul victimelor tragediei din Colectiv la 59. Acesta avea 22 de ani și fusese adus după #Incendiu în stare critică.