După scandalul iscat de alegerile care au avut loc anul trecut în noiembrie, alegeri la care românii din #Diaspora au fost împiedicați să voteze de autoritățile române aflate sub coordonarea PSD,  alegerea noului ministru care va gestiona relațiile cu românii de pretutindeni este una care a a fost așteptată cu interes de o mare parte a românilor care locuiesc în diaspora.

Primul ministru desemnat, Dacian Cioloș a promis o echipă solidă care este compusă în special din tehnocrați și de asemenea o depolitizare a aparatului administrativ al statului român.

În ceea ce privește noul ministru delegat pentru relația cu românii de pretutindeni Dacian Cioloș a făcut o alegere interesanta și a mizat pe un tânăr care pare că poate aduce un suflu total nou în abordarea statului român referitoare la românii din Diaspora. Numele noului ministru delegat este Dan Stoenescu, în vârstă de 35 de ani, un tânăr diplomat român care până în prezent a activat atât în societatea civilă, în domeniul relațiilor cu românii de pretutindeni, cât și în diplomație.

Anunțuri
Anunțuri

Dan Stoenescu a absolvit în anul 2003 Austin College din Texas SUA și în anul 2005 a absolvit masterul în Globalizare și Dezvoltare de la Universitatea Warwick, Marea Britanie. De asemenea, a absolvit cursuri postuniversitare la universitatea americană din Cairo și și are și un doctorat în științe politice care i-a fost acordat de Universitatea din București în anul 2009, doctorat care a fost finalizat pe tema "Naționalismul arab modern și identitate islamică după 1987”. De asemenea, Dan Stoenescu a mai urmat cursuri la Bruxelles, la Haga precum și la Beirut.

Dan Stoenescu a activat ca diplomat al statului român la Beirut și Madrid și a deținut pentru doi ani consecutiv  funcția de președinte al EUNIC  (European Union National Institutes for Culture).

În cadrul societății civile, înainte de a intra în diplomație,  Stoenescu a lucrat pentru Înaltul comisariat al ONU pentru refugiați și la Organizația Internațională pentru Migrație, în Cairo.

Anunțuri

El a mai colaborat cu diverse publicații din România, Statele Unite, Repubica Moldova, Egipt, Marea Britanie și Liban. A mai coordonat acțiuni de voluntariat pentru organizații cum ar fi African Hope în Egipt, Centrul pentru Supraviețuitorii Torturii în SUA și a colaborat cu organizația Siglo XXII din America Centrală, El Salvador.

Printre altele Dan Stoenescu a predat diverse cursuri la Universitatea din București și la Institutul diplomatic român și vorbește fluent 6 limbi străine.

Dacă noul ministru este unul care va performa în domeniul relațiilor cu românii de pretutindeni și va reuși să aducă plus valoare pentru românii care locuiesc în afara granițelor țării acest lucru doar timpul îl va arăta.  În schimb, tinerețea și CV-ul său îl recomandă ca un ministru cu un pontențial excelent, care poate schimba în bine funcționarea instituțiilor care se ocupă de românii de pretutindeni. #Romani de pretutindeni #Guvern