Proiectul de lege avizat de comisiile de specialitate ale Camerei urma să intre astăzi pe ordinea de zi a deputaților, după ce el fusese adoptat deja de către Senat.

Numai că, surpriză, astăzi proiectul n-a mai fost pus pe ordinea de zi inițială, urmând să vedem dacă, ulterior, partidele politice vor decide să dezbată acest proiect azi. 

În pofida reclamei năucitoare care s-a făcut acestui proiect de act normativ, puţini au înţeles că adoptarea acestuia nu produce efecte retroactive, adică cei care au acum credite pe care nu le mai pot plăti nu pot ceda doar imobilul cu care s-a garantat, căci nici o lege nu se aplică retroactiv.

Anunțuri
Anunțuri

Ci doar de la momentul adoptării ei, contractele de credit ipotecar pot cădea sub incidenţa acestei legi.

În această situaţie, chiar dacă legea va fi adoptată de #Parlament şi promulgată de către preşedinte, ea nu se poate aplica unui credit deja luat, ci doar creditelor viitoare. Cei care se află acum în această situaţie, vor trebui să stingă în continuare întregul debit. Dar, pentru că ea se va aplica pentru viitoarele credite, această situaţie va face ca aceste credite să se acorde mai greu, evaluările să fie mult mai drastice iar măsurile asiguratorii cerute de bancă pentru acordarea acestui tip de credit vor fi mult mai dure. Cu alte cuvinte adoptarea legii nu scuteşte de probleme pe cei care nu mai pot plăti acum creditele, ci îngreuiază situaţia tinerilor care vor vrea, de acum în colo, să îşi cumpere sau construiască o casă prin credit ipotecar.

Anunțuri

Rămâne şi marea problemă a programului de creditare "Prima casă" căci, prin această lege, garanţia Statului devine inutilă, aşa că banca ce a acordat creditul nu are decât să primească imobilul "prima casă" şi să nu-şi mai poată recupera banii, căci legea prevede expres această situaţie fără a explica cum se aplică ea în cazul programului sus amintit. 

Cu alte cuvinte, o altă îngreunare pentru cei care doresc să îşi achiziţioneze sau construiască o casă, aşa că legea care este puternic invocată pentru caracterul său protecţionist nu este suficient de bine explicată populaţi şi, mai ales, nu explică foarte clar că băncile vor înăspri condiţiile de creditare, în general prin creşterea avansului impus pentru cumpărarea locuinţei, fapt care nu va ajuta pe nimeni.

Proiectul de lege a fost semnat de 140 parlamentari, din care 109 deputaţi şi ar fi trebuit să se afle astăzi pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, dar a fost scos în ultima clipă, probabil tocmai datorită ne explicării suficiente a efectelor acestei legi asupra procesului de creditare, chiar dacă el vine să transpună în legislaţia naţională o directivă europeană, Directiva 2014/17/UE.

Anunțuri

Pe 26 octombrie proiectul a fost adoptat de către senatori, fără modificări esenţiale şi a primit şi avizul Consiliului Legislativ.

El poate, totuşi, să ajungă astăzi, în completarea ordinii de zi a Camerei Deputaţilor şi să intre în dezbaterea plenului pentru a fi adoptat sau nu, cu toată opoziţia pe care au manifestat-o atât reprezentanţii băncilor cât şi Consiliul Investitorilor Străini. #Finante