Conform spynews.ro, în această dimineaţă încă un înger a plecat la ceruri. Este vorba despre Vlăduţ Andi Roberto, un tânăr care chiar astăzi împlinise frumoasa vârstă de 19 ani, este victima cu numărul 50 a incendiului care s-a dezlănţuit în clubul Colectiv.

Vlăduţ a reuşit să scape din acel inferen, a ajuns la unul dintre spitalele din Bucureşti, iar mai apoi a fost transferat la un spital din Marea Britanie, acolo unde părea să aibă mai multe şanse, însă lucrurile nu au stat aşa. Adolescentul a pierdut lupta cu viaţa şi a lăsat în urma lui numai durere. Atât părinţii cât şi cei care îl cunoşteau sunt devastaţi.

Tot astăzi, în cadrul jurnalului de la ora 13:00, de pe antena , s-a dat un verdict pe care cu toţii îl aşteptam.

Anunțuri
Anunțuri

Atât patronii clubului cât şi Ministerul Afacerilor de Interne şi Primăria Sectorului 4 vor plăti cel mai probabil toată viaţa pentru faptele comise. Cum? Au de despăgubit familiile celor decedaţi, dar şi pe cele ale tinerilor care în acest moment se află în spitale cu zeci de mii de euro. Vorbim despre aproape 400 de persoane, de oameni care în această seară se aflau în clubul groazei pentru a asculta muzica trupei lor favorite.

Mai mult decât atât, cercetările continuă şi este posibil să apară noi acuzaţii în dosar, este posibil ca în cele din urmă să se ajungă şi la o despăgubire a spitalelor şi casei de asigurări care au achitat costurile către spitalele din străinătate.

Este bine de ştiut şi faptul că toate spitalele din capitală acordă consultatii gratuite pentru cei care au scăpat teferi din #Colectiv.

Anunțuri

Amintim că incendiul produs în seara de 30 spre 31 octombrie a fost o adevărată tragedie. Sute de persoane s-au călcat la propriu în picioare pentru a ieşi din club, zeci au fost resuscitaţi în stradă şi tot atâţia au şi decedat.Fără niciun fel de îndoială acea zi va rămâne pentru totdeauna în memoria tuturor, mai ales a celor care au scăpat cu viaţă. Vor avea nevoie în mod sigur de ajutorul unui specialist în psihologie pentru a putea depăşi trauma.