Un grav accident rutier s-a produs duminică seara pe Drumul Național 2 E 85. Din primele informații, se pare că trei persoane și-au pierdut viața și alte 11 au fost rănite. Mediafax scrie că a fost activat PLANUL ROȘU de intervenție.

Accidentul s-a produs după lăsarea întunericului la ieșirea din Râmnicu Sărat către Focșani, destul de aproape de granița cu județul Vrancea. Potrivit striridebuzău.ro în microbuzul implicat în #Accident se afla echipa de handbal masculin CSU Târgoviște care se întorcea către casă după un meci jucat în deplasare. Potrivit anchetatorilor, microbuzul staționa pe marginea carosabilului în momentul producerii accidentului, șoferul încercând remedierea unor probleme apărute la motor.

Anunțuri
Anunțuri

Autotrenul l-a lovit în plin, aruncându-l într-un șanț după care încărcătura de zeci de tone s-a răsturnat peste mașina sportivilor. Cele trei persoane, cel mai probabil componenți ai echipei de #handbal, aflate pe bancheta din spate a microbuzului au murit pe loc. Mai mulți martori au afirmat că, atunci când a văzut dezastrul produs, șoferul TIR-ului ar fi leșinat.

La scurt timp, la locul producerii incidentului au sosit importante forțe de salvare, reprezentate atât de ambulanțe cât și de echipajele de descarcerare ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, fiind totodată activat PLANUL ROȘU de intervenție. Purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, George Creţu a declarat pentru Mediafax că la locul tragediei au fost trimise două autospeciale pentru descarcerare, una pentru transport victime multiple, o autospecială de stingere a incendiilor, două ambulanțe SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă.

Anunțuri

În ajutorul ISU Buzău au venit și ISU București, care a trimis la fața locului două autospeciale de transport personal victime multiple, dar și vecinii din Vrancea, care au trimis un modul SMURD. De asemenea, de la Buzău au venit șase ambulanțe, a adăugat acesta.

În microbuzul prins sub tirul cu lemn au rămas încarcerate 14 persoane. Acesta au fost scoase de salvatori și au fost trimise către spitalul din Râmnicu Sărat, urmând ca, dacă va fi nevoie, răniții să fie transportați și la spitalul din Buzău. #Politie