Belgia și Olanda au acceptat să primească 16 pacienți răniți în urma incendiului din club Colectiv. În această dimineață două aeronave de tip Spartan ale MAPN au decolat cu răniții spre spitalele din străinătate, pentru a primi îngrijiri medicale.

Cel de-al doilea avion a avut o întârziere neașteptată, cauzată de o întrerupere a curentului electric de la Spitalul Bagdasar, incident ce a complicat operațiunea de transport a pacienților către ambulanțe. Cele două aeronave ale Forțelor Aeriene Române și-au luat zborul de la Bază Militară de la Otopeni având destinațiile Bruxelles și Rotterdam. La bordul fiecărei aeronave se află câte opt dintre tinerii răniți în tragedia din clubul Colectiv.

Anunțuri
Anunțuri

Primul avion a decolat în jurul orei 4, spre Olanda. La Rotterdam ar fi trebuit să ajungă nouă persoane, dar din cauza înrăutățirii stării de sănătate a unuia dintre răniți, au rămas doar opt tineri, care vor fi repartizați în trei spitale. Cea de a doua aeronavă cu destinația Bruxelles, din pricina întreruperii electricităţii de la Spitalul Bagdasar, a plecat cu o întârziere de 90 de minute. Dintre cei opt răniți aflați la bordul aeronavei, trei au fost intubați din cauza stării critice de sănătate.

Misiunile de transferare a răniților vor urma. Mai sunt locuri disponibile, în Austria şi Germania”, a declarat Secretarul de stat, Raed Arafat, pentru RealitateaTV.

După incendiul din Colectiv, 34 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar mai mulţi tineri au fost răniţi. Autorităţile au anunţat că 80 de persoane au suferit leziuni grave şi se află internaţi la Spitalul de Arşi din Capitală.

Anunțuri

În total, s-au înregistrat 130 de victime. Medicii din Israel au venit în România pentru a ajuta la tratarea răniţilor. Starea pacienţilor rămâne în continuare instabilă, iar specialiştii nu pot să anticipeze evoluţia lor în următoarele zile. Cadrele medicale din Israel au adus în România și un produs, numit NexoBrid, care are capacitatea de a vindeca arsurile, înlocuind cu succes intervenţiile chirurgicale. #Accident #Spital #Medicamente