Codul Muncii poate suferi în curând câteva modificări care nu pot decât să-i bucure pe angajații din România care vor primi mai multe drepturi și beneficii din partea angajatorilor. Portalul online știripesurse.ro a prezentat în această dimineață care sunt modificările care au fost propuse și care au fost acceptate tacit de către senatori, urmând ca în următoarea perioadă să fie supuse dezbaterii în Camera Deputaților, care este camera decizională în această chestiune.

Astfel conform noului proiect legislativ, un angajat care nu a avut ocazia să-și ia concediu de odihnă pe parcursul unui an de zile va avea dreptul să și-l ia în următoarele 18 luni.

Anunțuri
Anunțuri

Până la oara actuală, angajatorii erau forțați să îi acorde angajatului concediu de odihnă într-un interval de maxim 12 luni. De asemenea este prevăzută clar obligația angajatorului să plătească zilele de concediu de odihnă neefectuate angajatului care părăsește locul de muncă. Chiar dacă acest lucru se practica până acum, nicăieri nu era specificată clar obligația angajatorului de a face acest lucru.

 Altă prevedere care va avantaja angajații este aceea că dacă vor efectua ore suplimentare aceștia vor primi un spor de 175% în cazul în care patronii nu vor acorda zile libere pentru orele suplimentare lucrate. Pentru activitatea din weekend salariații vor primi un spor de 75% peste plata dintr-o zi de muncă obișnuită. De asemenea, peoiectul propune  și acordarea unui spor pentru perioada în care angajatul  se găsește la dispoziția angajatorului în timpul său liber.

Anunțuri

În această situație angajații vor primi un spor asemănător orelor suplimentare lucrate.

O altă prevedere care vine în sprijinul angajaților este aceea că zilele în care se vor învoi pentru a își îngriji copilul bolnav nu vor mai fi scăzute din concediul de odihnă.

Un concept inovativ introdus de acest proiect este acela de telemuncă. Acest concept este definit ca modul în care angajații, cu ajutorul noilor tehnologii informatice, își îndeplinesc sarcinile de serviciu în alt loc decât la sediul angajatorului. Telesalariații vor beneficia de aceleași drepturi ca și angajații care își desfășoară activitatea la sediul angajatorului.

Proiectul de lege a fost depus ca și inițiativă cetățenească de către Blocul Național Sindical din România și este vehement contestat de asociațiile patronale care consideră că acesta poate afecta în mod serios dezvoltarea firmelor din România. Asociațiile patronale au anunțat deja că vor face tot posibilul să blocheze acet proiect de lege la Camera Deputaților, care este camera decizională în această priviință.  #munca la domiciliu #Locuri de munca #Parlament