Raportul accidentului aviatic din Apuseni în care și-au pierdut viața pilotul Adrian Iovan și studenta Aura Ion a fost dat publicității astăzi de Centrul de Investigaţii pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, în cadrul unei conferințe de presă. În cele 150 de pagini ale acestuia sunt cuprinse toate cauzele producerii tragediei. La alcătuirea lui și-au dat concursul specialiști din Marea Britanie, pentru că aeronava cu care medicii s-au prăbușit a fost fabricată în Regatul Unit, dar și din Statele Unite, țara de proveniență a motoarelor aparatului de zbor.

Unul dintre membrii comisiei, Eugen Suciu, le-a spus jurnaliștilor că avionul a zburat la o altitudine ”nepotrivită, sub altitudinea minimă de siguranţă în zonă”, adăugând că din cauza givrajului, capacitatea motoarelor nu a mai permis atingerea altitudinii necesare, adică 11.000 de picioare.

Anunțuri
Anunțuri

Avionul pilotat de Iovan a întâmpinat probleme de givraj și la traversarea Carpaților Meridionali, însă acestea au fost de nivel mediu, astfel că motoarele au putut face față. Când au ajuns deasupra Munților Apuseni, acest fenomen s-a intensificat, iar pentru a putea zbura în continuare, copilotul a fost obligat să coboare aparatul pe o traiectorie descendentă, astfel încât să poată menține viteza peste limita la care se pierde controlul asupra zborului. "Când aeronava ajunge sub viteza de angajare, atunci cade necontrolat" a adăugat specialistul. Pilotul Adrian Iovan a transmis către sol că are probleme, dar nu a precizat gradul de urgență al acestora.

Anchetatorii au stabilit că prăbușirea avionului s-a datorat unei erori în luarea deciziilor, aparatul nefiind ”apt” pentru o astfel de misiune executată cu o asemenea încărcătură.

Anunțuri

Se pare că Andrian Iovan a știut la ce riscuri se expune, dar a făcut totul și și-a asumat riscurile, dat fiind că era vorba de o misiune umanitară. În plus, cei ce au cercetat cauzele acestei tragedii au spus că nici un pasager, în afara celui din rândul 5 care a scăpat nevătămat, nu purta centura de siguranță.

Concluziile raportului prezentat astăzi de Centrul de Investigaţii pentru Siguranţa Aviaţiei Civile au fost că motoarele s-au oprit din cauza givrajului sever și că nu au existat nici un fel de alte defecțiuni tehnice ale motoarelor.

În accidentul aviatic produs pe 20 ianuarie 2014 și-au pierdut viața studenta Aurelia Ion și pilotul aparatului, Adrian Iovan. Copilotul Răzvan Petrescu și medicii Valentin Calu de la Spitalul Elias, Radu Zamfir de la Fundeni, Cătălin Pivniceru de la "Sfânta Maria" și Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş au fost răniți. Aceștia plecaseră de la București către Oradea pentru a preleva ficatul unui donator care suferise un #Accident vascular cerebral. Victimele tragicului accident și epava aeronavei au fost găsite după mai bine de cinci ore de localnici și aceasta după ce autoritățile n-au reușit localizarea avionului.