Un nou caz de corupţie zgudie Universitatea "Eftimie Murgu" din Reşiţa: profesoara Andrea Minda şi laborantul Vasile Suciu au fost trimişi în judecată după ce au fost prinşi că luau câte 40 de euro pentru a trece doi studenţi nepregătiţi la examen.

Dosarul a fost întocmit în anul 2012, după descinderile DGA la Universitate, dar Nelu Teacă, procurorul criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul CS, a decis să închidă dosarul cu NUP. Între timp acesta a fost promovat şeful Secţiei de Cercetări Penale a Tribunalului Caraş-Severin. Procurorul General al României nu a fost de acord cu rezoluţia pusă de Teacă şi a cerut Tribunalului Caraş-Severin redeschiderea dosarului, judecătorul de cameră preliminară găsind de cuviinţă că se impune redeschiderea acestui dosar.

Pe 5 octombrie 2015 procurorul care a instrumentat redeschiderea dosarului şi refacerea anchetei a decis trimiterea în judecată a celor doi, a întocmit rechizitoriul în cauză, rechizitoriul aprobat de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin şi trimis la instanţă pentru judecare. #DNA #Studenti #Coruptie