Acum câteva minute vicepremeierul #Gabriel Oprea a dat prima declarație de presă referitoare la accidentul care a avut loc acum aprooape o săptămână și a dus la moartea unui polițist de la Brigada Rutieră a Capitalei.

Generalul Gabriel Oprea a declarat că a dat această declarație ca urmare a solicitării președintelui României care a cerut public ca cei implicați în această tragedie să iasă în fața microfoanelor. De asemenea acesta a mai precizat că va oferi aspecte care nu țin de ancheta penală ci doar de ordin general.

El a precizat că avea o deplasare în scop profesional   și a mai spus că toate detaliile au fost oferite deja parchetului general.

Anunțuri
Anunțuri

Generalul nu a precizat care era regimul de urgență al deplasării nici locul exact de unde se deplasa și mai ales unde, în ziua respectivă.

În ceea ce privește momentul exact al accidentului vicepremierul Oprea a susținut că în momentul în care mașina sa a oprit pentru câteva momente, acesta nu a știut de faptul că a avut loc un #Accident în care a fost implicat un motociclist din coloana sa oficială. Vicepremierul a spus că de aceea mașina sa și-a continuat drumul și că a aflat după ce a trecut de locul accidentului de faptul că în acesta a fost implicat polițistul de pe motocileta care se afla în coloana sa oficială. După ce a aflat acest lucru Oprea susține că a stat tot timpul în contact cu cei de la SMURD pentru a îl putea ajuta pe polițist.

Vicepremierul a făcut referire, în mai bine jumătate din declarația de presă,  la drama pe care o trăiește familia polițistului și a încercat să explice că nimeni și nimic nu poate aduce alinare familiei în cazul acestei drame.

Anunțuri

Ceea ce este interesant este că declarațiile vicepremierului contrazic comunicatul oficial al Poliției Române care susținea acum câteva zile că toată coloana oficială a oprit la locul accidentului și că vicepremierul s-a implicat , la locul accidentului, în chemarea SMURD.

În ceea ce privește numeroasele solicitări de demisie care au fost făcute în ultima perioadă, acestea au fost ignorate complet de vicepremierul Oprea care nu a făcut nici un moment referire la o posibilă retragere din Guvern.

Pe scurt, generalul Gabriel Oprea susține că nu a văzut accidentul, nu a precizat locul de unde a plecat și nici care era caracterul de urgență al deplasării. #Politie