Câteva zeci de persoane și-au pierdut viața și alte peste 100 au fost rănite vineri seara într-o explozie produsă într-un club din București

Potrivit Digi24 cel puțin 10 autospeciale de salvare și șase mașini de pompieri au sosit la scurt timp la fața locului. Reprezentantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București, Adrian Marin a declarat că la locul deflagrației au fost trimise toate forțele disponibile în Capitală

Deși, inițial secretarul de stat Raed Arafat anunțase un bilanț provizoriu în care vorbea de 18 victime, numărul acestora a crescut, ajungând la 25. Imediat după miezul nopții de vineri, ministrul de Interne, #Gabriel Oprea, a anunțat că 25 de persoane și-au pierdut viața și alte peste 80 au fost transportate atât la Spitalul Universitar cât și la Spitalul de Arși pentru că aveau arsuri pe o suprafață a corpului mai mare de 70%. ”Este alarmă generală la Ministerul de Interne.

Anunțuri
Anunțuri

L-am informat și pe președintele Iohannis”, a spus șeful Internelor, Gabriel Oprea.

Președintele României Klaus Iohannis a postat pe contul oficial de facebook un mesaj de condoleanțe pentru famiile victimelor exploziei de vineri seara. ”Sunt cutremurat și profund îndurerat de tragicul eveniment [...] Este un moment foarte trist pentru noi toți, pentru națiunea noastră și pentru mine personal” a scris acesta pe rețeaua de socializare.

La nivelul MAI a fost declarat ”cod roșu” pentru situații de urgență. Aceasta înseamnă că, dacă va fi nevoie, în capitală ar putea fi aduși medici sau pompieri de la orice structură de urgență din țară.

Raed Arafat a anunțat un număr de telefon la care sunt rugați să sune prietenii și familiile celor care au fost în Colectiv vineri seara. Numărul este 021 206 9291.

Anunțuri

Deflagrația s-a produs în jurul orei 23:10 în clubul Colectiv. În momentul exploziei în club erau peste 300 de persoane care asistau la un concert de lansare al unui album muzical. Evenimentul s-a produs cel mai probabil din cauza efectelor pirotehnice folosite în timpul concertului. #Incendiu