La Curtea Supremă a fost mare înghesuială vineri atunci când a fost programat primul termen de judecată în dosarul ”Gala Bute”. #Elena Udrea, fostul ministru al Dezvoltării și Turismului a anunțat din nou că e nevinovată și că va aduce dovezi pentru a arăta că cei care și-au ”recunoscut” faptele sunt, de fapt, niște mincinoși.

Cei patru care și-au recunoscut vinovăția sunt Ştefan Lungu, Gheorghe Nastasia şi Ana Maria Topoliceanu, toți trei subalterni ai Elenei Udrea, dar și Dragoș Botoroagă, cel care s-a declarat vinovat de toate acuzațiile care i se aduc în acest dosar. În plus, Nastasia, fostul secretar general al MDRT le-a spus anchetatorilor că Udrea știa despre toate sumele de bani care circulau prin minister. Acesta a afirmat în fața instanței că o geantă cu 900.000 de euro a fost dusă de el personal în biroul ministrului într-un moment în care aceasta era singură în încăpere.

Anunțuri
Anunțuri

Banii veneau de la Adrian Gărdean. Și Topoliceanu s-a întors împotriva fostei ei șefe, afirmând că i-ar fi dat acesteia cu două ocazii câte 10.000 de euro.

Elena Udrea spune despre aceste declarații că au fost făcute sub presiunea anchetatorilor și nu reflectă realitatea. Chiar dacă cei care au recunoscut acuzațiile se vor bucura de procedura simplificată, putând chiar scăpa de pedeapsă, Elena Udrea a afirmat că ea nu vrea să aibă aceeași soartă pentru simplu motiv că nu a greșit cu nimic, iar faptele de care este acuzată sunt simple fabulații. ”Nu există nimeni în România care să spună că Elena Udrea a luat vreodată şpagă, cu probe!” a declarat fostul ministru.

În urma plângerii depuse de Elena Udrea la Inspecția Judiciară, aceștia vor trebui să verifice dacă anchetatorii DNA din acest dosar au săvârșit abateri disciplinare.

Anunțuri

În cazul în care plângerea se da dovedi întemeiată se va începe cercetarea disciplinară împotriva vinovatului, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspecției Judiciare, Alin Alexandru.

Următorul termen de judecată în acest dosar a fost stabilit, conform Adevărul, pentru 11 noiembrie. #DNA #Box