Presa din întreagă lume a relatat în ultimele zile că Volkswagen riscă amenzi de aproape 18 miliarde de dolari peste ocean, în Statele Unite. Grupul german a oprit deja comercializarea mai multor modele cu motorizare diesel, recunoscând că testele pentru emisii poluate au fost trucate cu ajutorul unui soft instalat pe aceste maşini.

„Personal, regret profund că am încălcat încrederea clienţilor şi a publicului“a precizat spăşit directorului general Volkswagen, Martin Winterkorn într-un comunicat în care şi-a turnat cenuşă în cap, cerându-şi scuze publice şi anunţând totodată că a lansat o investigaţie împreună cu autorităţile pentru a lămuri situaţia.

Anunțuri
Anunțuri

Cu toate acestea valoarea pe bursă a acţiunilor Volkswagen a scăzut cu peste o treime de la începutul anului, peste 15 miliarde de dolari, adică 23% fiind valoarea pierdută doar luni la bursa de la Frankfurt după anunţul făcut de Agenţia pentru Protecţia Mediului din #SUA. Aceasta, alături de Comisia pentru Resursele de Aer din California au arătat cu degetul vineri grupul Volkswagen, acuzându-l că e bun de plată pentru că a instalat pe maşinile produse un soft ce diminuează nivelul de emisii poluante ale autovehiculelor sale. Aproape jumătate de milion de maşini cu motorizare diesel, produse de firma germană au această problemă. Autoritățile americane spun că modelele pe care a fost instalat acest software sunt Jetta, produse între 2009 și 2014, dar și Beetle, Golf și Passat din 2014-2015.

Anunțuri

Audi A3 e în aceeași găleată, oficialii americani descoperind că și acest model are instalat softul ce activează filtrarea completă a particulelor doar atunci când sunt efectuate teste oficiale pentru a se stabili emisiile poluante.

Potrivit Adevărul, astăzi Guvernul german a cerut tuturor constructorilor de automobile numeroase informații tehnice pentru a putea determina dacă pe continentul european sau în Germania există vre-o problemă legată de respectarea normelor de poluare. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Mediului din Germania, Andreas Kübler a spus că așteaptă aceste informații ”pentru ca autoritățile să poată verifica dacă astfel de manipulări au avut loc și în Europa, inclusiv în Germania”.

Peste un milion și jumătate de mașini vor fi rechemate în service-uri pentru a fi remediată această problemă de sotfware.