În două ascunzători din sudul Transilvaniei, România, au fost găsite arme și bijuterii din bronz. Colecțiile descoperite cuprind 300, respectiv 50 de obiecte, dintre care topoare, săbii și sulițe. De asemenea, arheologii români au descoperit broșe, brățări, pandantive, mărgele și agrafe de păr. Toate bijuteriile sunt realizate din bronz, potrivit Live Science.

„Majoritatea obiectelor sunt confecționate din bronz, dar există, de asemenea, arme și unelte făcute din fier”, a declarat Corina Bors, arheolog din cadrul Muzeului Național de istorie din România, în cadrul reuniunii anuale a Asociației Europene a Arheologilor desfășurate la Glasgow, în Scoția.

Anunțuri
Anunțuri

Tezaurele au fost descoperite într-o mică râpă de la marginea de sud a unui sit preistoric numit Tărtăria – Podul Tărtăria, care se întinde pe o suprafață de aproximativ 25 acri (10 hectare).

Acest sit arheologic a fost descoperit în primăvara anului 2012 în timpul cercetărilor efectuate înaintea construirii unei autostrăzi în regiune.

Multe alte descoperiri au fost făcute în acest loc preistoric, înclusiv gropi care conțineau ceramică, dar și un loc de înmormântare, unde s-au găsit mai multe rămășițe umane.

Arheologii au afirmat faptul că încă nu sunt siguri care a fost scopul depozitării acestor tezaure. În diferite regiuni din Europa, obiecte din bronz au fost descoperite în peșteri, în preajma izvoarelor și râurilor.

”Astfel de tezaure din bronz au putut fi văzute ca niște depozite sacre sau cu alte cuvinte niște daruri pentru zeitățile din acele vremuri”, a spus arheologul român.

Anunțuri

Este important că arheologii, și nu amatori, au descoperit ascunzatorile, deoarece vechile situri pot fi excavate și examinate în mod științific.

Tezaurele provin din vremea de dinaintea baterii monedelor sau a răspândirii scrisului, în această regiune din Europa.

În prezent, se efectuează o analizaă cu raze X asupra metalelor descoperite, pentru a determina de unde provin acestea. Rezultatele cercetărilor ar putea scoate la iveală rutele comerciale preistorice.     #Romani de pretutindeni #Secret #descoperire