O crimă şocantă i-a înspăimântat în aceste zile pe locuitorii comunei Costuleni din judeţul Iaşi. Vineri la orele amiezii, într-un sac de iută aruncat într-o râpă, nişte localnici aflaţi întâmplător în zonă pentru a culege nuci, au găsit corpul neînsufleţit al unui copil. Aceştia, curioşi, au desfăcut sacul şi s-au speriat foarte tare când au văzut oasele, drept pentru care au anunţat imediat autorităţile. 

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, citate de Ziarul de Iaşi, în sac pe lângă oasele micuţului era şi o sârmă cu care cel mai probabil ucigaşul a legat mâinile copilului înainte de a-l omorâ. Aceleaşi surse spun că locul în care a fost găsit sacul cu rămăşiţele copilului de 10 ani se află în apropierede o stână, unde acesta obişnuia să se ducă pentru a lucra alături de ciobani.

Anunțuri
Anunțuri

Aseară, pe lista suspecţilor, întocmită de anchetatori se aflau inclusiv ciobanii de la stâna unde micuţul muncea din când în când, însă aceştia nu sunt singurii posibili făptaşi ai odioasei crime. Familia micuţului Andrei Alexandru Agape a fost chemată să identifice rămăşiţele copilului, înainte ca osemintele acestuia să fie trimise la Institutul de Medicină Legală pentru necropsie.

Astăzi la prânz, anchetatorii au anunţat, prin vocea prim procurorului Carmina Pascal de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, că au mai multe probe împotriva unui bărbat de 44 de ani, dar că nu-l pot aduce deocamdată la audieri pentru că este plecat din ţară.

Copilul fusese declarat dispărut pe data de 9 iunie. Provenind dintr-o familie modestă, părinţi micuţului l-au dat dispărut abia după 10 zile, aceştia ştiind că băiatul mai plecase şi în trecut de acasă la stâna din apropierea satului Covasna, unde lucra cot la cot cu ciobanii, chiar dacă era minor.

Anunțuri

Părinţii îl lăsau să facă acest lucru pentru că erau foarte săraci. De anul trecut, de când au rămas fără casă în urma unui incendiu, familia şi micuţul locuiau pe unde apucau, la rude, la bunici, etc. Ei le-au spus oamenilor legii că acesta era şi motivul pentru care au anunţat dispariţia lui Andrei aşa târziu, copilul dormind în mai multe părţi. #Politie #Crima