După mai bine de doi ani de lipsă Statele Unite ale Americii sunt reprezentate la cel mai înalt nivel la Bucureşti, Hans Klemm prezentând aseară preşedintelui #Klaus Iohannis scrisoarea de acreditare a sa.

Imediat ce ambasadorul i-a prezentat lui Klaus Iohannis scrisoarea sa de acreditare, chiar la Palatul Cotroceni, preşedintele l-a saluatat şi i-a urat un bun venit în România şi că pentru preşedintele României este o plăcere să-l primească pe Excelenţa Sa la Cotroceni.

La ceremonia oficială Klaus Iohannis a venit însoţit de consilierii săi Laurenţiu Ştefan, Dan Mihalache şi Lazăr Comănescu dar şi de secretarul de stat Daniel Ioniţă, din partea Ministerului Afacerilor Externe.

Anunțuri
Anunțuri

Alături de Excelenţa Sa, ambasadorul SUA a fost şi Dean Thompson, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei #SUA la Bucureşti. Imediat după momentul oficial cei doi au avut o întrevedere privată în biroul preşedintelui de la Palatul Cotroceni.

În aceiaşi zi Klemm a postat pe pagina de facebook a Ambasadei SUA la Bucureşti un mesaj video în limba română în care se arată fericit de faptul că va lucra în România, ţară pe care o cunoaşte şi o admiră. îi admiră oraşele pline de viaţă şi peisajele moderne, despre România spunând că a învăţat atât de multe în studenţie, de la profesorul său Matei Căilnescu.

Hans Klemm a făcut şi o vizită ministrului de externe al României, Bogdan Aurescu, chiar înainte de a ajunge la Cotroceni, la întrevederea cu Aurescu cei doi subliniind că, de 135 de ani, România şi Statele Unite ale Americii au relaţii diplomatice la nivel înalt, mai exact la nivel de ambasador extraordinar şi plenipotenţial.

Anunțuri

Aurescu a ţinut să sublinieze că pentru statul Român Parteneriatul Strategic cu Statele Unite reprezintă coordonatele principale ale relaţiilor noastre internaţionale dar şi a politicii de securitate a României şi că Ministerul român de Externe doreşte consolidarea acestui Parteneriat Strategic.

Cei doi au trecut în revistă şi agenda comună pentru acest an în ceea ce priveşte evenimentele bilaterale. Cei doi au abordat şi partea militară, Bogdan Aurescu a apreciat buna colaborare cu armata SUA, cu accent pe definitivarea bazei de la Deveselu şi a Sistemului de Apărare Antirachetă.

S-a discutat şi despre extinderea colaborărilor economice, despre Consiliul de Afaceri Româno-American, programat a se desfăşura pentru a patra oară în această toamnă. S-a discutat şi despre includerea României în Programul Visa Waiver, la această oră românii având nevoie de viză pentru a intra în Statele Unite. S-a discutat şi despre amplificarea colaborării pe linia informaticii şi a tehnologiei informaţiei, acolo unde ambele părţi au propriul lor capital de inteligenţă şi de tehnologie, care poate fi exploatat în comun, în beneficiul ambelor state.

Anunțuri

Nu au putut lipsi nici discuţiile despre securitatea din regiune şi despre rolul României în stablitatea zonei, inclusiv despre un sprijin comun, român şi american, pentru europenizarea şi democratizarea Republicii Moldova.

Hans Klemm şi Bogdan Aurescu s-au angajat la o fructuoasă colaborare pe viitor şi şi-au reiterat sprijinul reciproc în vitor.