Germania a ajuns la limita generozităţii sale la doar câteva zile după ce urau prin zeci de mitinguri bun venit refugiaţilor din zonele africane de conflict.

Ministrul transporturilor din guvernul federal a anunţat că, încă de duminică, frontierele au fost închise şi s-au reintrodus controalele la frontiera cu Austria, în încercarea de a mai limita din numărul excesiv de migranţi care au luat la ţintă Germania, marea lor majoritate fiind refugiaţi din zone de război.

Thomas de Maiziere a spus că, deşi primul pas a fost făcut la frontiera cu Austria, Germania va reintroduce controale la toate frontierele sale, chiar dacă sunt cu statele Uniunii Europene sau cu ţări membre Schengen.

Anunțuri
Anunțuri

În jurul orei 18 Germania a suspendat şi traficul feroviar internaţional din zona Austriei după ce oraşul Munchen a primit peste 12.000 de refugiaţi într-o singură zi. Autorităţile germane spun că Munchenul este depăşit total de numărul mare de refugiaţi şi nu mai are spaţii şi putere să ofere azil şi altor mii de refugiaţi ce se îndreaptă spre el.

Astăzi va avea loc Consiliul pentru Justiţie şi Afaceri Interne al Uniunii Europene, care va discuta problema refugiaţilor şi a cotelor de refugiaţi pe care fiecare stat membru să îl primească prin redistribuire, astfel încât povara statelor direct vizate de migraţie să fie preluată de toate statele europene. Ministrul transporturilor din Germania a cerut să fie luate măsuri eficiente în ceea ce priveşte afluxul de refugiaţi şi a criticat dur sistemul european care s-a dovedit un eşec în ceea ce priveşte securizarea graniţelor externe ale Uniunii Europene.

Anunțuri

De altfel tot mai mulţi lideri germani acuză nerespectarea Tratatului de la Dublin care prevede că refugiaţii trebuie mai întâi înregistraţi, triaţi şi selecţionaţi de către primul stat UE în care intră pentru ca, abia mai apoi, să fie lăsaţi să poată circula în spaţiul intra european.

Problema nu este, însă, pe deplin rezolvată căci, potrivit tratatului Schengen, un stat poate introduce doar pentru maximum 30 de zile procedura controalelor la frontierele sale, aşa că Germania nu face altceva decât să mai câştige puţin timp, dar este nevoie de o strategie serioasă care să rezolve de facto această problemă a numărului foarte mare de refugiaţi care aleg statul federal german pentru a cere azil.

Soluţia găsită până acum de către Comisia Europeană nu pare viabilă, căci foarte multe state europene spun că nu îşi pot permite asumarea unor cote impuse de refugiaţi, deoarece reinserţia socială a acestora nu se poate face. În cazul României se dorea o cotă de peste 6000 de refugiaţi, în timp ce poziţia ţării noastre este aceea de a acespta cote voluntar impuse de către statele respective, România spunând că nu are capacitatea necesară pentru reinserţia socială a mai mult de 1785 de persoane.

Anunțuri

"Nu ne-ar fi greu să amenajăm o fostă cazarmă militară, dar problema reinserţiei sociale a acestora tot nu s-ar rezolva" spunea recent preşedintele #Klaus Iohannis care a explicat că acceptarea unei cote mai mari de refugiaţi ar genera un tratament inuman pentru aceştia, atâta timp cât statele în cauză nu au capacitatea să reinsereze social un număr mai mare de refugiaţi, decât cel auto impus. #imigranti #Refugiați