Deci, de ce oare liderii noştri - preşedintele Obama, prim-ministrul Stephen Harper, prim-ministrul Tony Abbott şi preşedintele Dilma Rousseff - fac prea puţin în acest sens? Ei se tem că primirea acestor refugiaţi va declanşa un exod şi mai mare, şi nu ştiu cum echipele lor s-ar putea ocupa de haosul care ar rezulta.

Este greu, dar un management al resurselor, cu stabilirea unor cote clare pentru refugiaţii sirieni (în special, cei cu familii tinere), proceduri simplificate şi un angajament de transport aerian rapid al acestor oameni ar putea rezolva aceste probleme.

Însă, cu toate acestea, liderii nu acţionează, deoarece sunt conştienţi că nimeni nu este dispus să se întoarcă înapoi acasă, iar asta pune şi mai multă presiune asupra lor.

Anunțuri
Anunțuri

Acum, datorită fotografiilor dureroase şi impresionante difuzate de mass-media, să sperăm că presiunea asupra lor va creşte.

Aceasta este o mişcare cu adevărat biblică a refugiaţilor şi se cere un răspuns global. Dacă guvernele nu-i vor ajuta pe refugiaţi să scape din Siria, contrabandiştii şi traficanţii de persoane vor profita, iar taxa spre moarte va creşte.

În momentul în care europenii vor fi convinşi că prietenii lor în ale democraţiei sunt gata să-şi asume o parte din atribuţii, va fi uşor pentru ei să-şi respecte angajamentele, iar acest impuls ar putea ajunge să reformeze Convenţia Refugiaţilor din 1951, în aşa fel încât cei care fug de războaie civile, guverne în colaps şi miliţii criminale vor primi aceeaşi protecţie ca şi cei care fug din cauza fricii bine întemeiate de a fi persecutaţi.

Anunțuri

Haideţi să ne amintim de vremurile când eram capabili să ne ridicăm la nivelul situaţiei. Ţara mea, Canada, a trimis un ministru la Viena la sfârşitul anului 1956, pentru a sprijini un centru de procesare pentru refugiaţi, care a preluat sute de unguri şi i-a transportat în Canada, după ce sovieticii au zdrobit revolta maghiară. Ungurii par să uite că au fost de asemenea cândva refugiaţi.

La sfârşitul anilor 1970 şi începutul anilor 1980, Canada, Australia, Noua Zeelandă şi SUA au primit sute de mii de vietnamezi, care au sosit cu barca în aceste ţări.

Au fost voci, în ambele ocazii, care au avertizat că acest lucru va declanşa un potop. Am făcut-o, dar aceşti cetăţeni s-au integrat perfect în societate.

Vietnamezii şi ungurii au fugit din calea comunismului. De ce această reţinere a ungurilor de a arăta simpatie pentru sirieni? Au fost bombardaţi în Aleppo de propriul lor regim, au fost torturaţi, răpiţi şi masacraţi de jihadişti şi diverse miliţii de opoziţie. Au fost în tabere de refugiaţi de ani de zile, aşteptând ca această înşelătoare şi crudă ficţiune denumită "comunitatea internaţională" să le vină în ajutor.

Anunțuri

Acum, când aceştia sunt pe drumuri şi vin peste Europa cu bărci şi trenuri, singurul lucru la care liderii noştri politici se pot gândi sunt gardurile de sârma ghimpată şi mai mulţi poliţişti care să-i întâmpine. Ce gândesc sirienii, care stau pe stradă în afara gării din Budapesta, despre retorica noastră cu privire la drepturile omului şi protecţia refugiaţilor?

Dacă eşuăm, încă o dată, să le arătăm că noi chiar intenţionăm să facem ce spunem, vom crea o generaţie cu o ură nestrămutată în inimă. Deci, dacă prin compasiune nu o vom face, poate o vom face din prudenţă şi teamă.

Dumnezeu să ne ajute dacă aceşti sirieni nu ne vor ierta pentru indiferenţa noastră.

(Articol scris de Michael Ignatieff, profesor la Harvard Kennedy School, din Cambridge, SUA, pentru ziarul ”The New York Times”) #Uniunea Europeana #imigranti #Refugiați