Chiar dacă ne așteaptă 24 de ore ploioase, în care este posibil ca în unele locuri cantităţile de apă să depăşească 40 de litri pe metrul pătrat, meteorologii anunţă că lunile care urmează vor fi blânde.

Temperaturile lunii octombrie vor fi cu puţin peste normele medii lunare, în special în sud-estul şi local sudul, dar şi în vestul ţării. În celelalte zone, valorile termice vor fi apropiate de mediile specifice acestei luni. Vor fi prezente şi aversele care vor avea tendinţe de extindere pe întreg teritoriul României.

În luna noiembrie, cu excepţia sud-estului şi local sudului şi a vestului ţării, unde temperaturile se vor ridica peste norme, valorile termice vor fi în jurul mediilor multianuale.

Anunțuri
Anunțuri

Nici în această lună nu vom fi ocoliţi de precipitaţii, fiind posibil ca în nordul şi estul ţării să fie mai abundente decât în restul zonelor. Există probabilitatea ca la finalul lui noiembrie să apară şi primele semne ale iernii, si anume lapoviţă şi ninsori în nord şi la munte.

Decembrie, prima lună a iernii, se va asemăna cu lunile de toamnă, temperaturile ridicându-se puţin peste valorile normale mai ales în jumătatea de sud a ţării. În această lună, în centrul ţării, precipitaţiile vor depăşi valorile medii, iar în sud se vor situa sub cotele normale.

Aceste estimări au fost realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de îndeplinire de aproximativ 60%.

Britanicii cred că, din luna noiembrie, peste Occidentul Europei vor pune stăpânire ninsori abundente, iar nămeţii vor dăinui cel puţin cinci luni.

Anunțuri

Tot ei spun că este posibil ca malurile oceanului să îngheţe odată cu apariția unor temperaturi extrem de scăzute, așa cum s-a întâmplat în iarna dintre 1962 și 1963.

Chiar dacă Occidentul va tremura sub zăpezile abundente, România va avea parte de ierni din ce în ce mai domoale. Straturile de zăpadă vor fi mai mici, însă, din păcate, şi precipitaţiile vor fi mai rare, lucru care va afecta îndeosebi agricultura.  #Meteo