Oricare ar fi propunerea Comisiei Europene cu privire la numărul de #Refugiați alocați României, aceasta trebuie să treacă obligatoriu printr-o analiză internă interinstituțională, este de părere ministrul Bogdan Aurescu. Acesta a spus că primele discuții pe seama propunerilor făcute de Comisia Europeană vor avea loc pe 14 septembrie, în cadrul unei reuniuni a miniștrilor de externe din țări membre UE. Discuțiile vor fi reluate în octombrie într-o reuniune similară, iar apoi propunerile vor ajunge în plenul Comisiei Europene.

Ministrul român de externe a ținut să precizeze că în acest context al presiunilor de securitate la care este supus spațiul Schengen, aderarea României la această zonă ar aduce un plus de siguranță la frontierele europene.

Anunțuri
Anunțuri

„Nu facem presiuni, dar subliniem apăsat că nu avem doar obliga, ci și drepturi și că solidaritatea europeană ar trebui să funcționeze în dublu sens”, a adăugat ministrul Bogdan Aurescu. 

Acesta a ținut să precizeze că ministerul pe care îl conduce nu are competențe în primirea, selecția și gestionarea centrelor care se ocupă de primirea refugiaților. #Uniunea Europeana #imigranti