De ani buni, Mănăstirea #Prislop a devenit loc de pelerinaj pentru sute de mii de români veniţi anual din toate colţurile ţării să-i aducă un omagiu celui care a fost #Arsenie Boca, Sfântul Ardealului. De altfel #Biserica a făcut o adevărată afacere din pelerinajele organizate în judeţul Hunedoara la Silvaşul de Sus, acolo unde din 1989 părintele îşi doarme somnul de veci, un calcul făcut de Adevărul Bussiness în urmă cu o lună scoţând la iveală impresionanta sumă de 15 milioane de euro anual. Dar nu doar pelerinajele aduc bani Patriarhiei Române ci şi comerţul cu obiecte de cult, acesta fiind interzis oricui în afara mănăstirii, chiar şi feţelor bisericeşti.

Anunțuri
Anunțuri

Cu toate acestea, la fel cum se întâmplă mai peste tot în România, unde-i lege e loc şi de tocmeală. Ceea ce e însă şi mai grav este că zicerea românească "fă ce zice popa nu ce face popa" se aplică nu de puţine ori atunci când vine vorba de oameni care reprezintă Biserica Ortodoxă Română, că doar nu există pădure fără uscături.

Scene incredibile s-au petrecut chiar la Mănăstirea Prislop, unde două măicuţe "s-au dezbrăcat de caracter" şi au început să blesteme o mamă şi pe fiica acesteia acuzându-le că le-ar fi furat o brăţară. Mai mult deât atât, cele două feţe bisericeşti le controlează plasele bănuitelor, plecând apoi cu bunurile ce se presupune că ar fi fost furate. Cel care a asistat la această scenă reprobabilă şi a filmat întregul scandal, a trimis revoltat imaginile cotidianului Glasul Hunedoarei pentru a fi date publicităţii.

Anunțuri

Reporterii acestei publicaţii au contactat Episcopia Devei şi Hunedoarei, dorind să afle poziţia bisericii faţă de aceste fapte reprobabile săvârşite de un purtător al sutanei. Purtătorul de cuvânt al Episcopiei, preotul Gabriel Miricescu a spus că cele două maici sunt de la schitul Alun şi că vor fi chemate să dea explicaţii pentru comportamentul lor, precizând că e regretabil ceea ce s-a întâmplat. "Nu se poate că o față monahală să blesteme, dar au avut circumstanțe atenuante, au fost provocate”, a completat acesta.