Un camion cu 26 de imigranți, la volanul căruia se afla un șofer român a fost oprit în Austria. La controlul efectuat de autorități, au fost găsiți trei copii mai mult morți decât vii, în stare de ”deshidratare severă”. Agenția France Presse transmite că starea de sănătate a micuților era extrem de proastă, aceștia suferind de amețeli din cauza deshidratării datorate căldurii și a faptului că fuseseră închiși într-un spațiu închis și neaerisit. Copii și părinții acestora au fost transportați de urgență la spitalul din Braunau.

Poliția austriacă a dat publicității un comunicat în care se arată că ”cei trei copii au fost spitatalizați din cauza stării lor de sănătate extrem de proaste”.

Anunțuri
Anunțuri

Un purtător de cuvânt al poliției a spus că dacă mașina plină cu refugiați nu ar fi fost oprită din drumul ei, cei trei copii ar fi putut să-și piardă viața. Aceștia au vârste de 5-6 ani și erau aproape în stare de inconștiență când au fost găsiți.

Camionul, a fost oprit după ce fusese dat în urmărire, poliția având informații că transportă ”26 de străini în situație ilegală”. Aceștia erau imigranți, având ca țară de proveniență Afganistan, Siria și Bangladesh. În timpul audierilor, transfugii le-au declarat polițiștilor că vroiau să ajungă în Germania. Camionul a fost oprit în apropiere de Braunau am Inn, localitate situată în apropierea frontierei germane. Reuters notează că șoferul, un român de 29 de ani, a refuzat inițial să oprească mașina pentru un control de rutină. Acesta a fost arestat de autoritățile austriece.

Anunțuri

Alți patru români au fost reținuți doar noaptea trecută în țara vecină, după ce au fost prinși transportând 21 de migranți. Numărul cetățenilor români arestați în acest moment în Ungaria se ridică la 22. Toți sun bănuiți de trafic de persoane, însă niciunul nu a solicitat până în prezent sprijin consular din partea statului român.

Acest incident survine la doar câteva ore de când un alt camion cu 71 de transfugi morți a fost descoperit pe o autostradă din Austria. Cei patru suspecți în acest caz, trei bulgari și un afgan au fost prinși și arestați pentru 30 de zile de autoritățile ungare. Aceștia sunt acuzați de autorități de tortură și trafic de ființe umane. Autoritățile din Austria a început deja demersurile pentru extrădarea lor. Dacă acestea vor fi încununate de succes, austriecii îi vor judeca pentru omor. #Politie #imigranti