UPDATE

12.08.2015 - Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit astăzi avertizarea de caniculă pentru judeţele din vestul ţării. Astfel, maine şi vineri, codul portocaliu se menţine în Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş şi Caraş-Severin. De asemenea, în MaramureşSălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, se va menţine codul galben în ambele zile. Gorjul, Vâlcea, Argeşul Dâmboviţa, Giurgiul, Ilfovul şi Bucureştiul mai au de luptat doar mâine cu valul de căldură, urmând ca vineri să scape de codul galben de căldură. În restul judeţelor din jumătatea estică a ţării, începând de mâine canicula se va domoli, iar indicele de temperatură umezeală va reveni la valori normale pentru această perioadă.

Anunțuri
Anunțuri

...

11.08.2015 - Meteorologii au extins astăzi avertizarea de cod portocaliu de căldură persistentă şi disconfort termic accentuat. Dacă iniţial aceştia anunţaseră că valul de căldură se va menţine doar în vestul ţării, afectate fiind judeţele Satu Mare, Bihor şi Arad, Administraţia Naţională de Meteorologie a extins astăzi avertizarea asupra judeţelor Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu. În restul ţării se menţine codul galben. În judeţele avertizate cu cod portocaliu, temperaturile vor atinge maxime de 37-38 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Comparativ cu vecinii noştri de la vest, care "se prăjesc" sub un soare mult mai arzător, stăm bine. În Ungaria e cod roşu de caniculă până în data de 16 august, Ministerul Afacerilor Externe avertizând cetăţenii români care se deplasează în zonă să-şi ia toate măsurile necesare în astfel de cazuri. 

Pe de altă parte, cei mai afectaţi de noul val de caniculă sunt agricultorii şi asta pentru că seceta le-a distrus deja mare parte a culturilor agricole.

Anunțuri

Preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, Laurenţiu Baciu a declarat acum câteva zile pentru Mediafax că pagubele din agricultură depăşesc 2 milioane de euro şi ia în calcul să dea în judecată Administraţia Naţională de Meteorologie pentru că ar fi emis prognoze greşite care i-au indus în eroare pe agricultori, contribuind astfel la pierderile fermierilor. Cel mai afectat de perioada lungă de secetă este porumbul, dar nici culturile de soia, grâu, rapită sau floarea soarelui nu se simt mai bine.

Preşedintele LAPAR a mai adăugat că, o consecinţă directă a dezastrului din agricultură va fi în perioada imediat următoare scumpirea legumelor şi a fructelor, ca să nu mai vorbim de preţul cerealelor, care, cel mai probabil, va exploda. Soluţia pentru prevenirea unor astfel de situaţii ar fi sistemele de irigaţii, însă acestea sunt distruse în proporţie de peste 90%. Astfel, în prezent doar aproximativ 300.000 de hectare sunt irigate. Îninte de 1989 România avea un sistem de irigaţii ce funcţiona pe o suprafaţă de aproximativ 3,3 milioane de hectare.

Tot seceta prelungită şi lipsa precipitaţiilor este de vină şi pentru că mii de fântâni au rămas fără apă #Meteo #Alimentatie