O fotografie a unei turiste din Braşov în care apare şi planorul dispărut schimbă datele de căutare ale echipelor interministeriale de căutători susţine secretarul de stat dr. Raed Arafat, coorodnatorul pentru situaţii de urgenţă al MAI.

Arafat spune că fotografia dovedeşte clar că planorul a trecut pe acolo, dar că nu se ştie la cât timp după efectuarea fotografiei s-a prăbuşit. Putea să cadă după cinci minute sau după două ore, dar este cert că acea zonă este punctul de plecare pentru cele mai amănunţite căutări căci, se ştie sigur acum, că acolo a fost.

Echipele de salvare iau în calcul trei trasee ipotetice plecând de la pasiunile pilotului şi de la informaţiile cu privire la traseele urmate de regulă de pilot în zborurile sale.

Anunțuri
Anunțuri

Pentru aceasta salvatorii au discutat chiar cu fiul pilotului. Raed Arafat a mai spus la Predeal că nu se vor întrerupe căutările atâta timp cât încă mai există speranţa ca planoristul să fie găsit în viaţă.

Echipele de salvatori sunt compuse la această oră din aproximativ 900 de persoane. #Politie #Accident #Armata