UPDATE

25.08.2015 ora 23:00 - În această seară, cel care a provocat scandalul de la ROMATSA, Aurel Stanciu a fost numit secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Acesta a declarat pentru B1TV că nu a avut nici o înțelegere cu ministrul, iar decizia a fost luată printr-o analiză atentă a situației. Decizia a fost deja publicată în Monitorul Oficial.

Florin Diaconu, purtătorul de cuvânt al sindicatului care i-a cerut zile la rând demisia șefului ROMATSA s-a arătat surprins de această întorsătură a situației. "Nu stiu nici de ce si nici daca Aurel Stanciu chiar a ales sa plece. Noi ne asteptam la altceva. Ne asteptam la o noua runda de negocieri” a declarat acesta, după cum notează ZiuaNews.

Anunțuri
Anunțuri

...

24.08.2015 ora 20:00 - ROMATSA va intra în grevă generală pe timp nelimitat începând de marţi 1 septembrie ora 11:00. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România, Gabriel Tudorache.

În această după-amiază liderii sindicali din ROMATSA s-au întâlnit cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor pentru a încerca dezamorsarea stării conflictuale ce durează de mai mult timp. Şedinţa a fost una tensionată, după cum a declarat la ieşirea de la negocieri Gabriel Tudorache care a adăugat că în loc să se găsească o cale de mijloc pentru o încercare de soluţionare a problemelor "de faţă cu domnul ministrul, am fost supuşi la numeroase ameninţări făcute de directorul general Stanciu şi de către generalul Stoicescu". 

După cum spune liderul sindical, singura cale de soluţionare în acest moment a conflictului este semnarea unui contract colectiv de muncă, înregistrat la ITM. Controlorii de trafic cer, printre altele, demisia conducerii ROMATSA şi pensionarea la vârsta de 55 de ani a controlorilor de trafic aerian.

Anunțuri

Lista cu care s-au prezentat astăzi la negocieri sindicaliştii conţine nu mai puţin de 14 puncte.

Purtătorul de cuvânt al sindicatului, Florin Diaconu spune că decizia grevei generale nu are nici o legătură cu salariile controlorilor (aceştia câştigând peste 21.000 de lei lunar, conform Institutului Naţional de Statistică), ci cu stresul la care sunt supuşi permanent de actuala conducere ROMATSA, fapt ce afectează siguranţa traficului aerian şi al pasagerilor. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi că actualul director Aurel Stanciu a secretizat mai multe documente documente.

Potrivit lui Tudorache, impactul grevei generale va fi unul catastrofal dat fiind că deasupra României vor zbura doar o treime din avioanele programate în fiecare zi, aşa cum prevede legea. La greva de avertisment din 15 iulie 2015, în cele două ore, 17 avioane au avut probleme atât la decolare cât şi la aterizare. Pagubele calculate pentru cele două ore de grevă au fost de aproximativ 250.000 de euro.

Tot astăzi, directorul ROMATSA a chemat jandarmii după ce angajaţii au pornit, la orele dimineţii, un protest spontan în faţa biroului său cerându-i demisia. #legislatie #Finante #Pensie