Nu am scris  niciodată despre problemele cu care se confruntă conaţionalii la Consulatele unde ar trebui să se simtă reprezentaţi. Asta pentru că am văzut, mai tot timpul, că fiecare dintre părţi are dreptatea sa. S-a întâmplat însă să încerc să ajut doi turişti români, cărora li se furase totul (!) la Roma, să obţină un titlu de călătorie pentru a se putea reîntoarce acasă Modul în care, telefonic, am fost pasat de la un consulat la altul, mi-a provocat deziluzie totală, ca să nu spun scârbă!.

Sâmbătă dimineaţă, am sunat la numărul de urgenţă al Consulatului din Roma, pentru a-i ajuta pe cei doi turişti români să obţină un titlu de călătorie în regim de urgenţă.

Anunțuri
Anunțuri

Ei trebuiau să plece luni dimineaţă din Roma, la ora 6. Mi s-a spus că nu este o situaţie de urgenţă şi că pot obţine foaia respectivă luni la ora 9.

Spunând că turiştii vor pleca dimineaţă către Florenţa, mi s-a sugerat chiar să îi îndrum pe păgubiţi la consulatul din Bologna. Zis şi făcut. Vocea care a răspuns la telefonul de urgenţă al consulatului mi-a spus ferm: "Roma trebuie să vă ajute! Cum să nu fie o situaţie de urgenţă? Turiştii sunt acum acolo!"

Am revenit cu telefonul la Roma. Aceeaşi poveste! Nu şi nu! La Bologna, dacă turiştii tot ajung în zonă. Mi-am păstrat cumpătul şi am sunat din nou la celălalt consulat. "Ne-am săturat să fim groapa de gunoi a Romei! Ei nu vor să muncească şi trimit la noi! avem şi noi cazurile noastre! Cereţi-le să vă ajute!"

După al patrulea telefon, am crezut că fac parte dintr-un film cu proşti, în rol principal.

Anunțuri

Am încercat să înţeleg ce se întâmplă. Inutil să vă mai spun că am sunat a treia oară la Roma, cu acelaşi răspuns. Într-un final, am căutat numărul consulatului din Trieste, unde ni s-a promis că marţi dimineaţa, turiştii români vor fi ajutaţi.

Ştiu că sunt multe cazuri de nemulţumire, ştiu că unii conaţionali observă de-abia după jumătate de an că le-a expirat buletinul. Însă refuz să accept că am fost plimbat între Roma şi Bologna, telefonic, pentru că unii consideră că nu pot face treaba altora, iar altora...nu le pasă!

Consulatul de la Roma a inaugurat recent un nou sediu, modern. Probabil,în curând va oferi şi servicii pe măsura clădirii. Pentru mine, nu au demonstrat decât indiferenţă totală. Pe banii românilor!

Nu aştept un drept la replică la acest material şi nu voi publica un drept la replică, pentru că aş putea să vă redau cuvânt cu cuvânt discuţiile avute la Roma (de trei ori) şi la Bologna (de două). Dacă ar putea cineva să îmi explice acest teatru ieftin, aş înţelege orice!

P.S. Martori la toate cele şase discuţii au fost 40 de turişti români. Cu siguranţă, vor merge acasă şi vor avea ce povesti. #romani in Italia