Toată opinia publică a fost oripilată de faptul că o individă deosebit de periculoasă poate fi pusă în libertate de către un Tribunal din România. I.A. Ciubotaru, în vârstă de 23 de ani este femeia care la sfârşitul anului trecut a fost reţinută pentru fapte de omor deosebit de grav, iar toată lumea se aştepta ca ea să fie încarcerată pe o perioadă de timp foarte mare. Reamintim că, în luna noiembrie din 2014, Tânăra a fost reţinută ca fiind suspectă pentru moartea fetiţei sale în vârstă de nici o lună., scrie adevarul.ro.

Împreună cu aceasta a mai fost reţinut şi concubinul ei de atunci, T. Asandei, despre care se credea că într-un acces de furie, din cauza plânsetului fetiţei, ar fi putut să-şi omoare propriul copil. În noaptea fatidică de la sfârşitul anului trecut, concubinul T. Asandei a găsit fetiţa cu buzele vinete şi fără semne de viaţa, iar concubina sa i-a spus că este posibil ca aceasta să fi murit din cauză că ar fi fost bolnavă de pneumonie.

Chemate la faţa locului, organele competente i-au reţinut pe cei doi, urmând să se clarifice totul în urma unei anchete de urmărire penală. Dupa luni de audieri, mama fetiţei moarte a recunoscut fapta, povestind celor care o anchetau că fetiţa nu mai se oprea din plâns iar ea a luat o bluză şi i-a astupat gura fetiţei apăsând cu cotul pe ea, până aceasta s-a oprit din plâns. În acel moment s-a oprit ancheta, concubinul a fost eliberat iar I.A. Ciubotaru a rămas în arest, urmând ca Tribunalul de la Suceava şi procurorii să dea verdictul final.

Aici intervine mama criminalei, doamna S. Ciubotariu, care demonstrează organelor de anchetă că fata ei nu este întreagă la minte, având un certificat de handicap eliberat de către o comisie de specialitate, conform celor de la adevărul.ro. Datorită acestor noi dovezi, criminala I.A. Ciubotaru a scăpat de răspunderea penală, Tribunalul lăsând-o în libertate, pentru a merge acasă la mama sa care o avea sub îngrijire. Nimic nu a oprit-o pe criminală să-şi facă alţi amanţi şi să uite oribila crimă pe care o înfăptuise.

În această dimineaţă, doamna S. Ciubotariu a anunţat organele de poliţie despre faptul că fata ei a dispărut de acasă şi nu mai ştie nimic despre ea. În acest moment este dată dispărută de acasă, iar poiliţia o caută, deoarece poate oricând să-şi repete faptele cu orice alt copil. #familie #Politie #Violenta