Marți și miercuri, pe străzile Londrei au apărut trei teroriști înarmați cu arme Kalashnikov care au deschis focul împotriva forțelor de ordine. Din fericire, aceste evenimente s-au petrecut cu acordul autorităților londoneze, fiind o simulare organizată de acestea, după atentatele petrecute vineri în Franța, Tunisia și Kuweit. The Mirror informează că exercițiul era planificat încă din luna ianuarie, dar a fost întârziat pentru a putea fi luate în considerare toate evenimentele teroriste din ultima vreme și modul în care acestea s-au desfășurat, amintind atacul asupra redacției franceze de presă Charlie Hebdo, dar și luarea de ostatici din Australia.

Anunțuri
Anunțuri

Trei bărbați înarmați cu arme Kalashnikov preiau controlul asupra stației de metrou Aldwych, stație londoneză scoasă din uz. Autoritățile verifică nivelul de reacție al serviciilor de intervenție de urgență, mobilizând pentru acest exercițiu peste o mie de polițiști, dar și trupe speciale și personal specializat în intervenții pentru situațiile de urgență. Forțele de ordine din capitala Marii Britanii nu au mobilizate pentru aceste simulări, majoritatea participanților la exercițiu fiind aduși din afara Londrei, pentru a nu cunoaște străzile din zona în care se desfășoară "atacul terorist", potrivit BBC News Online, preluat de Antena 3.

Atacurile teroriste petrecute în ultimul an în Europa au alertat serviciile de securitate ale statelor din vestul Europei, de curând Italia și Spania anunțând că au ridicat nivelul național de alertă antiteroristă.

Anunțuri

În atacul terorist de săptămâna trecută din Tunisia, soldat cu 38 de morți, majoritatea victimelor erau cetățeni britanici aflați în vacanță. De asemenea, atacurile teroriste desfășurate pe teritoriul Franței au alertat țările din vestul Europei, după tragediile petrecute în Lyon și Paris. Majoritatea acestor atacuri teroriste au fost revendicate de către gruparea teroristă Statul Islamic, grupare care a șocat întreaga lume prin modul violent de acțiune, după ce a transmis mai multe imagini video în care sunt prezentate decapitări ale unor jurnaliști americani, dar și execuții filmate ale propriilor conducători. #terorism #Marea Britanie #Politie